marijuana

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj – Napoca au depistat un cetăţean columbian care intenţiona să introducă în România aproximativ 7 grame marijuana, ascunse în bagajul personal.

În data de 31.07.2018, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei  Aeroport Cluj-Napoca, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din direcţia Malaga (Spania), cetățeanul columbian C.V., în vârstă de 41 ani.

Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor bărbatului, ocazie cu care au descoperit, într-un buzunar al rucsacului pe care acesta îl avea asupra sa, o cutie din lemn, ce conținea o substanță vegetală de culoare verde, având greutatea de aproximativ 7 grame, despre care persoana în cauză a declarat că este marijuana.

În cadrul cercetărilor preliminare, bărbatul a declarat că venea în ţara noastră pentru a participa la un festival, iar substanţa descoperită de către poliţiştii de frontieră era pentru consum propriu.

Substanţa vegetală urmează să fie transmisă spre expertizare, iar cercetările în cauză vor fi continuate de către un procuror din cadrul  D.I.I.C.O.T..

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.