În scandalul interzicerii pelerinajului la Sfânta Parascheva a intervenit și Patriarhul Daniel. Acesta spune la 3000 de cazuri pe zi că măsura luată este discriminatorie

Patriarhul Daniel, amplifică scandalul din Iași care privește pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Acesta cere la peste 3000 de cazuri zilnice să se ridice măsurile care au fost luate în județul Iași și acuză că este o măsură discriminatorie, disproporțională și cel mai grav, ceva ce nu s-a discutat înainte cu Biserica Ortodoxă.

“Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu.
Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.
Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente.”, spune Patriarhul Daniel, într-un “apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive”, potrivit basilica.ro .

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii