emil simon

Filarmonica de Stat ,,Transilvania” propune publicului interesat un concert eveniment, în prezența a două din cele mai cunoscute branduri pe care le-a dat muzica clasică românească în ultimele două decenii: dirijorul Gabriel Bebeșelea, dirijorul principal al Orchestrei Filarmonicii de Stat ,,Transilvania”, care se întoarce după o absență de două luni de pe scena Filarmonicii, și violistul Răzvan Popovici, fondatorul festivalului ,,Sonoro”.

Concertul este dedicat memoriei lui Emil Simon, unul dintre cei mai apreciaţi şefi de orchestră din România, fost dirijor principal al Filarmonicii de Stat ,,Transilvania” timp de 40 de ani. Gabriel Bebebșelea va dirija concertul cu o baghetă care a aparținut maestrului Emil Simon și pe care a primit-o în dar de la soția acestuia, Edith Simon, cu ocazia acestui concert.

Programul serii este construit în jurul a două lucrări importante pentru istoria muzicii: Simfonia nr. 41 în Do major, KV 551, Jupiter, de Wolfgang Amadeus Mozart, și, mai ales, Harold în Italia de Hector Berlioz, cunoscută fiind pasiunea lui Emil Simon pentru muzica franceză.

Simfonia Jupiter a lui Mozart este ,,ultima dintre ultimele trei simfonii” din viața lui Mozart. Povestea acestora ocupă un întreg capitol al acestei vieţi ca un roman. La mai bine de două secole de la compunerea lor, ele continuă să stea în prima linie a repertoriului simfonic. Ce este fascinant e că toate trei au fost compuse într-o perioadă de doar nouă săptămâni, în vara anului 1788, şi reprezintă, fără îndoială, vârful realizărilor lui Mozart în domeniul muzicii simfonice. Prin caracteristicile lor izbitor de diferite, putem vedea nu doar cât de departe a ajuns Mozart în repertoriul de muzică orchestrală, ci şi indiciile a ce ar fi putut aduce viitorul.

În primii ani ai secolului al XIX-lea, Simfonia nr. 41 Jupiter era considerată unanim una dintre cele mai importante lucrări de gen scrise vreodată. A devenit cunoscută cu denumirea de Jupiter, titlu pus probabil de faimosul impresar londonez Johann Peter Salomon.

Aproape un sfert de secol desparte prima simfonie scrisă de Mozart de ultima, în care Mozart combină admirabil scriitura pretenţioasă şi elaborată cu teme simple, de inspiraţie populară, şi o face cu o uşurinţă ce nu lasă nici un pic de loc nepotrivirilor stilistice.

În a doua parte a serii, publicul va călători alături de Harold în Italia, printr-o lucrare de Berlioz, al cărei fundal a fost construit pe amintirile acestuia legate de hoinărelile prin Abruzzi, între care a introdus viola ca pe un fel de visător melancolic, în stilul lui Childe Harold al lui Byron.
Berlioz a fost cel care a introdus, pentru prima dată în reprezentarea muzicală, distincţia între subiect şi obiect. Este întocmai cazul simfoniei Harold în Italia, unde utilizarea violei soliste şi modul în care Berlioz exploatează la maximum potenţialul expresiv al timbrului acestui instrument creează o diferenţă foarte clară între personajul principal, cu suferinţele, emoţiile şi bucuriile sale, şi lumea din jurul său. Simfonia a avut prima audiţie în noiembrie 1834, la Paris. Nimeni nu a înțeles-o atunci. „Am primit o scrisoare anonimă în care, după o revărsare de insulte grosolane, mi se reproşa că nu am fost suficient de curajos să-mi zbor creierii!”, scria mai târziu Berlioz. Dar marele Paganini i-a scris într-o felicitare: „Beethoven fiind mort, doar Berlioz îl poate face să trăiască din nou”.

Povestea lui Harold este spusă de Berlioz în patru părţi ce poartă titluri descriptive. Titlul simfoniei trimite la poemul Childe Harold’s Pilgrimage al lui Lord Byron, care descrie peregrinările unui tânăr călător. Din poemul lui Byron, Berlioz a preluat nu atât scene sau caracteristici ale personajului, cât ideea unui erou care se comportă ca un observator netru şi care pluteşte între diverse situaţii şi evenimente fără însă să le influenţeze în vreun fel (întocmai ca felul în care tratează şi tema lui Harold). Rolul contemplativ al violei este gândit de Berlioz în spiritul lui Childe Harold, erou melancolic şi visător.

Despre Emil Simon (1936-2014)

Emil Simon a fost unul dintre cei mai apreciaţi şefi de orchestră din România. Educaţia sa muzicală, datorată integral reputatei şcoli dirijorale şi de compoziţie clujene, s-a întrupat din cultura savantă a maeştrilor Antonin Ciolan, pentru viitoarea sa profesie, cea de dirijor, şi a lui Sigismund Toduţă, pentru marea sa pasiune, compoziţia, pe care, datorită permanentei crize de timp, şi-a împlinit-o doar parţial.

Împlinirea artistică a lui Emil Simon a fost marcată, după anii de studii, de realizări şi evenimente majore. În 1964, a obţinut Marele Premiu al Concursului Internaţional de Dirijat de la Besançon. A urmat apoi cursuri de perfecţionare la Paris cu Nadia Boulanger, Olivier Messiaen (analiză muzicală), Manuel Rosenthal (dirijat de orchestră) şi a beneficiat de stagii de perfecţionare cu Sergiu Celibidache la Stockholm, Paris şi Praga. De la absolvire, timp de 40 de stagiuni, Emil Simon a activat ca dirijor permanent al Filarmonicii „Transilvania”, cultivând cu asiduitate tradiţiile moştenite, pe care le-a îmbogăţit an de an, astfel încât ansamblul de astăzi poartă indubitabil amprenta personalităţii sale. A dirijat peste 1500 de concerte, interpretînd mai mult de 3000 de partituri, dintre care o însemnată parte au fost creaţii de muzică românească în primă audiţie.

O nouă etapă în viaţa sa a fost marcată de o generoasă aplecare spre tânăra generaţie, ca profesor la Academia de Muzică clujeană, unde a condus clasa de orchestră şi muzică de cameră. Numeroase opusuri din literatura muzicală universală, cu precădere romantică şi impresionistă, dar şi muzică românească contemporană, au fost înregistrate pentru radio, televiziune şi imprimate pe discuri. Itinerarul turneelor sale înscrie aproape toate ţările europene, precum şi Canada, SUA şi Coreea de Sud.

Emil Simon a fost distins de Preşedinţia României cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler, a primit din partea presei clujene Premiul de Excelenţă, i s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca, precum şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca şi al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.
Cu un destin legat indisolubil, timp de patruzeci de ani, de cel al maestrului Emil Simon, Filarmonica de Stat „Transilvania” îi dedică, la cinci ani de la dispariţia sa, în februarie 2014, concertul din această seară.