banner pnl banner pnl

Emil Boc, face declarații despre Parcul Ștefan cel Mare. „Sunt cu ochii ca pe butelie pe fiecare copac din acest oraș”

Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat azi la o conferință de presă care a avut ca temă de discuție stadiul actual al principalelor proiecte de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca.

Edilul a comunicat detalii despre mai multe proiecte care se află în desfășurare în oraș. În timpul conferinței s-a menționat Parcul„Ștefan cel Mare” sau Parcul cu Mere cum îl cunosc clujenii, deoarece mai mulți activiști de mediu sunt nemulțumiți de faptul că urmează să se planteze pomi în locul celor existenți.

Ce spune Boc despre Parcul cu mere?

Edilul răspunde: „Mă bucur că s-a adus în discuție subiectul acesta. Noi suntem atenți la fiecare solicitare, reclamație și precizare. Acest parc se modernizează, dar vreau să fie foarte clar înțeles. Se va prezenta de către proiectanți și de cătremanagerul care controlează acest proiect, situația fiecărui copac din Parcul Stefan cel Mare. Sunt în jur de 30 de copaci dacă nu greșesc, avem un aparat de RMN pentru copaci care prezintă starea fiecăruia și se va prezenta public situația. Nu e luată nicio decizie, doar ca principiu, se spune că acei arbori care sunt uscați vor fi înlocuiți cu arbori de altă talie care să dea o notă bună și civilizată parcului. Orice arbor care poate fi păstrat din punct de vedere a sănătății se va păstra, vă asigur. Cei care, spun specialiștii pe baza analizelor și a RMN-ului, că sunt uscați și pun în pericol siguranța cetățenilor, vor fi înlocuiți”, spune Boc.

Primarul subliniază că situația fiecărui copac va fi prezentată public înainte de a se începe orice demers. „Suntem doar la faza de realizare a proiectului și nici într-un caz la faza de execuție. Sunt în jur de 30 de copaci, o parte dintre ei vor fi păstrați. Vreau să știe toți clujenii că mă interesează fiecare copac din acest oraș, mai ales copacii de talie mare. Nu se va atinge nimeni de niciun copac decât în condițiile legii și după o analiză riguroasă. Clujul a investit o grămadă de bani în aparatul de RMN al copacilor. Îi asigur pe clujeni că sunt cu ochii ca pe butelie pe fiecare copac din acest oraș, dar repet, nu mă pot opune aplicării legii dacă în unele situații decizia specialiștilor va fi de înlocuire.

În ce fază se află proiectul?

Momentan, proiectul se află în faza de pregătire. Suprafața parcului este de aproximativ 1,2 ha, iar ordinul de începere pentru proiectare este dat la 21 septembrie. Termenul de realizare este de 60 de zile. Deci, 21 noiembrie este termenul pentru proiectare. După acest prag va avea loc licitația de execuție.

„Repet, dorim calitatea vieții să fie bună, cine credeți că la Primărie nu vrea lucruri de calitate? Spun foarte clar, orice copac care poate fi salvat, va fi salvat”, transmite Boc.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii