Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din țară, creștere de aproape 10% într-un an

Cluj-Napoca rămâne orașul din țară cu cele mai scumpe case, arată un raport al imobiliare.ro cu cifrele pe ultimul trimestru al anului trecut.

Astfel, media la care sunt scoase la vânzare apartamentele în Cluj-Napoca este de 1.690 de euro pe metrul pătrat, urmat spre comparație la mare distanță de București cu o medie de 1.390 de euro pe metrul pătrat și Timișoara cu 1.240 euro/mp. ”Cluj-Napoca se situează în continuare pe prima poziţie în clasament”, arată raportul imobiliare.ro. Prețul mediu național a crescut cu peste 7% în ultimul an, mai arată raportul – dar prețurile în Cluj-Napoca au crescut semnificativ mai mult. ”Preţurile solicitate de proprietari în Cluj-Napoca sunt aproape de plafonul de 1.700 de euro pe metru pătrat util, după o creştere anuală de 9,8%. Diferenţa faţă de preţurile medii din Bucureşti a crescut anul trecut la 290 de euro pe metru pătrat util, de la 230 de euro pe metru pătrat util în 2018. Interesant este faptul că, la începutul perioadei de creştere, la sfârşitul anului 2014, în Bucureşti se înregistrau preţuri medii mai mari decât în Cluj-Napoca”, mai arată analiza.