Sunteti aici:DiverseAustria interzice, de joi, zborurile dinspre România

Austria interzice, de joi, zborurile dinspre România

Publicat in data

Nu se va mai putea zbura din România către Austria, începând de joi, 16 iulie, până cel puțin la sfârșitul acestei luni, din cauza situației epidemiologice de la noi din țară, informează agenția APA, preluată de Agerpres.

România face parte din cele 10 țări care intră în ordinul dat de ministrul austriac al sănătății, Rudolf Anschober, conform căruia Austria suspendă zborurile către mai multe state din zona Balcanilor și nu numai.

Prin acest ordin este actualizată lista țărilor din care nu se poate zbura către Austria, totalul statelor incluse fiind de 18. Acestea sunt considerate țări cu risc de SARS-CoV-2.

Pe lângă România, au mai fost adăugate astăzi pe listă Bulgaria, Republica Moldova, toate statele din Balcanii de Vest și Egipt. Rămân în continuare interzise zborurile dinspre Belarus, China, Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.

Excepții se vor face în cazul curselor aeriene considerate în interesul Republicii Austriece și cele care transportă mărfuri, bolnavi, cetățeni austrieci repatriați, personal de îngrijire și cele ce aduc muncitori sezonieri în agricultură.

Vestea bună pentru români este că de joi se va putea zbura din țară către regiunea Lombardia din Italia.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole