Analiză :Perspectiva rectorului UBB, Daniel David despre începerea școlii

Văd în aceste zile multe păreri și mulți experți în legătură cu începerea anului școlar în condițiile pandemiei. Unii întăresc ideea de reluare a anului școlar în regim de normalitate (cerând statului să controleze riscurile), alții de rămânere în regim de pandemie (totul online), iar alții vin cu scenarii hibride, unele însă atât de complicate că nu se pot implementa, scrie Daniel David.

E bine că discutăm și propunem, dar să o facem rațional, fără a ne lăsa pradă tendințelor noastre psihoculturale de exagerare a pozitivului (până la un optimism iluzoriu) și negativului (în termeni catastrofali). Mai precis:

1. Să ne amintim, totuși, în ce context suntem, și anume de “război” cu pandemia

Cine se așteaptă la soluții care să ducă la aceleași standarde educaționale ca înainte de pandemie, cred că nu înțelege noțiunile de “război” și de “pandemie”. Putem ținti însă acum la standarde de onorabilitate educațională și/sau să căutăm să inițiem unele schimbări paradigmatice în educație, care poate după pandemie vor funcționa în logica unei “dezvoltări post-traumatice” (o evoluție față de perioada pre-pandemie).

2. Realist vorbind, evident că nu putem avea activitățile școlare obișnuite controlând acum toate riscurile pandemiei, din cauza unor limitări clare:
  • 2a. Infrastructură educațională insuficientă și subdezvoltată, sigur cu eterogenitatea proprie, având puține zone foarte bine dezvoltate și multe zone subdezvoltate. Spre exemplu, nu știu care universitate/școală poate să spună ca are toate condițiile administrative (de cămin și de spațiu didactic) și financiare pentru începerea în completă siguranță a noului an academic pentru toți studenții/elevii (ex. implementând adecvat distanțarea fizică/făcând testări medicale periodice).
  • 2b. Resurse financiare insuficiente pentru a extinde rapid infrastructura și/sau pentru a asigura toate condițiile de siguranță (ex. măști necesare pentru toată lumea; testare periodică pentru toți cei angajați în sistem).

 

Analiza integrală pe Edupedu

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii