Telekom pune lacătul pe magazinul online ClickShop

Telekom Romania va suspenda activitatea mall-ului online ClickShop.ro, unul dintre magazinele de pe internet ale operatorului economic, din 15 februarie, ora 11:00.

Măsura face parte din seria de eforturi de concentrare asupra activității de bază a companiei. Conducerea Telekom a precizat că va continua vânzarea online de produse și servicii pe site-urile Germanos şi Telekom, “în conformitate cu specificul IT&C al businessului său – produse și servicii de comunicații și entertainment integrate, fixe sau mobile”.

Domeniul asociat magazinului online ClickShop va rămâne activ, oferind informații pentru utilizatorii care au achiziționat produse prin intermediul site-ului în ultimii cinci ani. Numărul de suport pentru clienți și adresa e-mail vor rămâne active pentru cei care vor să adreseze întrebări referitor la comenzile anterioare, service produse, retururi și situații conexe. Clienții vor beneficia de servicii de suport și garanție pentru produsele achiziționate, conform legislației în vigoare.

ClickShop a fost primul mall online deţinut de un operator telecom pe piața românească, lansat în 2011. Acesta a oferit de la electronice şi produse IT la echipamente pentru casă şi grădină sau articole sportive şi de lifestyle. De la 2.000 produse în şapte categorii la momentul lansării, la finele anului trecut, erau disponibile 15.000 de produse, organizate în nouă categorii principale.

Telekom România este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și Cosmote România. Telekom aparține Deutsche Telekom, cu 156 de milioane de clienți pentru servicii mobile, 29 milioane de linii fixe și 18 milioane linii broadband la 31 decembrie 2015. Deutsche Telekom este prezent în 50 de țări și are 225.000 de angajați la nivel mondial. Principalii săi concurenţi de pe piaţa din România sunt Orange, Vodafone, RCS&RDS.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii