Şefii regionali ai Companiei de Drumuri, puşi să verifice proiectarea autostrăzilor

Ștefan Ioniță, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii (CNAIR), le-a cerut directorilor regionali să se implice din faza de proiectare a obiectivelor ce urmează să fie construite în zonele de care răspund.

El a atras atenția că întârzieri în derularea unor proiecte pornesc de la proiectanți și de la evaluatori, iar reprezentanții regionalelor CNAIR trebuie să fie pregătiți să intervină înainte ca proiectele respective să fie blocate.

Li se cer directorilor regionali schimbări de abordare

„Acum sunt resurse, ne trebuie doar voință. Vă solicit să lucrați umăr la umăr cu proiectanții la fiecare obiectiv. Așa va fi evitată apariția unor blocaje. Schimbați ceva în abordare! Ca directori puteți să deblocați anumite situații, pentru că sunteți mandatați pentru acest lucru. Veniți inclusiv cu propuneri de modificări legislative, acolo unde constatați că apar blocaje! Dacă antreprenorii nu se implică și blochează lucrările, reziliem contractele!”, le-a transmis Ioniţă.

Pe de altă parte, el le-a cerut directorilor regionali să ia inclusiv măsuri prin care să asigure personalului din subordine echipamentele necesare și condiții optime de muncă, acolo unde se constată că sunt probleme.

Plângeri şi şedinţe

Unul dintre salariaţiii companiei, Maria Mare, a trimis o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, în care sesiza faptul că este hârţuită la locul de muncă şi că refuză să respecte o decizie a lui Ioniţă prin care angajaţii trebuie să dea raportul din două în două ore.

În aprilie, directorul CNAIR i-a convocat la o ședință de urgență pe toții şefii direcțiilor regionale de drumuri și poduri. Discuțiile au vizat problemele legate de infrastructura rutieră, urgentarea procedurilor pentru începerea lucrărilor de execuție și întreținere, continuarea controalelor pe șantiere, posibilitatea executării marcajelor rutiere în regie proprie.

Termene şi reatribuiri

Ioniță a solicitat directorilor regionali să se ridice la nivelul exigențelor, astfel încât orice problemă sesizată să fie rezolvată în timp real de către angajații de la drumuri, inclusiv cu utilaje proprii.

Ministrul Transporturilor a declarat anterior că loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş – Turda au termen de finalizare luna decembrie, dar că este nemulţumit de situaţia lotului 1, anunţând că va avea o întâlnire cu antreprenorul, deoarece are o mobilizare dezamăgitoare. Pe de altă parte, CNAIR pregătește documentația de reatribuire a lucrărilor pentru tronsonul 3C al Autostrăzii Transilvania, dintre Suplacu de Barcău şi Borş, licitația fiind programată în această perioadă.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii