Sacul cu promisiuni s-a răsturnat la Cluj

Prezent săptămâna trecută într-o vizită la Cluj, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat că guvernul a pregătit o ordonanță de urgență care să rezolve problema întârzierilor lucrărilor la marile proiecte de infrastructură.

“În perioada aceasta în care în teren nu s-a putut lucra din cauza vremii am procedat la identificarea tuturor problemelor din proiecte, unde dintre ele fiind blocate. S-a făcut o listă cu probleme și potențiale soluții ce s-au materializat într-o ordonanță de urgență ce va fi cât mai curând promovată pe masa guvernului spre aprobare. Sperăm să rezolvăm cu această ordonanță foarte multe din problemele pe care colegii noștri din teritoriu, partenerii și constructorii ni le-au semnalat ca fiind principalele cauze pentru întârzierile de șase luni sau chiar doi ani la construirea de autostrăzi, căi ferate și alte obiective mari de infrastructură.

Azi dorim să luăm pulsul în teren pentru a ajusta această ordonanță de urgență care, dacă va fi aprobată în această formă pe care noi am propus-o, nu va dura foarte mult desfășurarea proceselor de infrastructură și va începe o nouă etapă în construirea de infrastructură în România. Această ordonanță urmează să înlăture dificultățile pentru obținerea autorizației de construire. Scoaterea din circuitul agricol nu va mai dura nici măcar o zi, deoarece terenul, odată achiziționat, va trece în cartea funciară direct cu destinația pentru care a fost cumpărat. În cazul obținerii avizelor pentru electricitate și gaze nu va mai dura pentru a obține autorizația de construire câteva luni, ci se va da un aviz de principiu, în 15 zile putând fi emisă.

Pentru scoaterea din circuitul forestier vom avea un termen scurt, de 15 zile, urmând ca, pentru toate aceste avize, cel definitiv să se obțină pe calea normală și la termene normale, dar fără a ne opri pe noi în a obține autorizația de construire și va începe șantierul. Va fi o obligație a constructorului să pună la dispoziție avizele finale până la data predării șantierului în formă finalizată. Este o regulă generală simplă care ne va ajuta să progresăm foarte mult, mai ales că vom evita efectul de cascadă, înlănțuind o mulțime de avize care nu veneau. Practic, de la șase luni ajungeam la doi ani pentru exproprieri și pentru alte avize”, a declarat Costescu.

Ministrul a declarat că, dacă va intra ordonanța și dacă se vor respecta procedurile, sunt șanse mari ca Autostrada Transilvania să fie finalizată în patru ani de aici încoace. El a vizitat șantierul de la tronsonul Gilău-Nădășel, acolo unde constructorul amenința la un moment dat că va cere rezilierea constractului. Costescu a oferit asigurări că s-au găsit soluții în negocierile cu constructorul și lucrările pe acel tronson vor continua. Gilău – Nădăşelu are o lungime de 8,7 km, iar stadiul fizic de execuție este de 43,7%. Tronsonul este în construcţie, dar e nevoie de un nou acord de mediu, actualizat, pentru defrişarea unei suprafeţe de pădure, pe care CNADNR speră să îl obţină până la sfârşitul lunii martie.

“Am fost pe tronsonul Gilău – Nădășelu. Am fost personal pe toate traseele, inclusiv pe acel petic de pădure ce ne face probleme. A fost o negociere normală cu constructorul, mai dură decât de obicei, dar e vorba la noi de banii statului, la dânșii, de banii personali. Sunt sigur că vom găsi o soluție și să finalizăm acea autostradă în termeni rezonabili, în avantaj pentru stat. Este un tronson de deal spre munte, sunt alunecări foarte dese și se caută soluții pentru fiecare caz specific.

Este un tronson greu și pentru proiectant și pentru constructor. Nu acestea erau cauzele pentru care s-a vorbit de rezilierea contractului în cadrul negocierii. Nu cred că se poate vorbi despre reziliere. Am speranța că de luni pe acest tronson se va lucra. Întârzierile la plată sunt datorate acestor consultări și e normal ca întâi să se clarifice tot, deoarece nu vorbim de construirea unei case sau grădini. Sunt tronsoane complexe și nimeni nu se grăbește când e vorba de bani europeni și de banii statului. Sunt etape de timp pe care trebuie să le parcurgem ca să fim siguri că rezultatul este corect și legal”, a declarat ministrul.

Noul director al CNADNR, Cătălin Homor, a oferit informații și despre stadiul lucrărilor pe celelalte tronsoane. “Nădășelu – Suplacu de Barcău este împărțit în două secțiuni importante, Nădășelu – Mihăiești și Mihăiești – Suplacu. Nădăşelu – Mihăieşti este un tronson de 16,8 km pentru care contractul a fost atribuit în august 2015, dar rezultatul licitaţiei a fost contestat. CNADNR estimează ca, în această lună, să semneze contractul de construire.

Termenul de finalizare a lucrărilor este sfârșitul lui 2017. Nădășelu – Mihăiești este o procedură de achiziție publică pentru proiectare și execuție ce se află într-o fază finală. Am transmis o adresă prin care solicităm un punct de vedere la Consiliul Concurenței, iar dacă este favorabil, vom trece la etapa de semnare a contractului. Este o evaluare a ofertelor, iar pentru a ne elucida în totalitate și a fi siguri că luăm decizia corectă, am transmis solicitări de clarificări la Consiliul Concurenței. În cazul acestui tronson proiectarea este 4 luni și execuția 12 luni”, a declarat Homor.

Mihăileşti – Suplacu de Barcău este un tronson de 79,5 km, împărțit în cinci secțiuni și se află în faza de revizuire a studiilor de fezabilitate. Avem studiul de fezabilitate revizuit pentru patru dintre cele cinci secțiuni. Licitația pentru faza de proiectare pentru cele patru loturi va fi lansată în aprilie. Un lot unde avem și la tunelul de la Meseș în momentul de față sunt teste în proces de revizuire a studiului de fezabilitate, la sfârșitul anului urmând să fie licitată faza de proiectare pentru această porțiune”, potrivit lui Homor.

Suplacu de Barcău – Borș este ultimul tronson al Autostrăzii Transilvania. Acesta are 60 km și a fost construit în proporție de 52%. Pe acel tronson au existat discuții între membrii consorțiului ce execută lucrările. Potrivit contractului, ar trebui finalizate în iulie 2017. “Este o miniproblemă în cadrul asocierii care execută lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău-Borș. Am avut nenumărate discuții cu dânșii. Aș spune că i-am îndreptat spre calea cea bună, iar programul este ca în jur de 15 martie să înceapă lucrările. Termenul de execuție este de 24 de luni, dar sperăm să reducem acest timp”, a declarat directorul CNADNR.

Pe tronsonul Câmpia Turzii – Târgu Mureș lucrările vor începe în aprilie. Pe cealaltă secțiune, Câmpia Turzii – Târgu Mureș, ordinul de începere va fi dat în aprilie. Contractul a fost semnat în martie 2015, dar ordinul de începere încă nu a fost dat din cauza întârzierii documentaţiilor legate de exproprieri care nu au permis eliberarea autorizaţiei de construire. Pentru acest tronson, lucrările ar urma să fie finalizate în 2017”.

Câmpia Turzii – Târgu-Mureș este împărțit în două tronsoane: Câmpia Turzii – Ogra și Ogra – Târgu-Mureș. Pentru Târgu-Mureș – Ogra ordinul de începere a lucrărilor va fi dat în aprilie, același lucru urmând să se întâmple pe celelalte secțiuni la Ogra-Câmpia Turzii, dar acolo va fi o etapă de proiectare de patru luni. Nu se poate da ordinul de începere a lucrărilor fără autorizația de construire. Nu se poate emite autorizația fără scoaterea din circuitul agricol, scoaterea din circuitul forestier, inclusiv exproprieri. În momentul când avem toate aceste documente la dispoziție, putem emite ordinul de începere”, a declarat directorul CNADNR.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii