Orientarea inspecţiilor fiscale către domeniile mari de activitate care prezintă risc fiscal ridicat şi îmbunătăţirea selecţiei contribuabililor pentru control au avut ca rezultat identificarea, în primele 5 luni, a unor prejudicii aferente sesizărilor penale transmise instituţiilor competente ale statului – pentru continuarea cercetărilor – în valoare de peste 1 miliard de euro (4,86 miliarde lei).

Raportate la primele 5 luni ale anului trecut, rezultatele indică o creștere cu cca 87% a acestui indicator (prejudicii aferente sesizărilor penale).

Ceilalți indicatori au înregistrat, de asemenea, niveluri în creştere faţă de perioada similară a anului anterior, astfel:
·        diferenţe de impozite (obligaţii principale şi accesorii) stabilite suplimentar – 7,87 miliarde lei, în creştere cu cca 122%;
·        diminuarea pierderii fiscale –  866,93 milioane lei, în creştere cu cca 61%;
·        valoare măsuri asigurătorii instituite –  2,50 miliarde lei, în creştere cu cca 133%.

În primele 5 luni ale anului, Inspecţia Fiscală a efectuat 26.280 de controale la contribuabili persoane juridice şi fizice.