alin tise banner
Om de afaceri clujean: În Cluj preţul chiriilor se va înjumătăţi în perioada următoare

Om de afaceri clujean: În Cluj preţul chiriilor se va înjumătăţi în perioada următoare

Vicepreşedintele Asociaţiei Mondiale a Organizaţiilor de Evaluatori, omul de afaceri clujean Adrian Crivii, spune că în Cluj-Napoca, preţul chiriilor se va înjumătăţi în perioada următoare.

„O să fie o reaşezare a preţurilor. Chririile au ajuns la 400-500 de euro două camere şi o să ajungă, zic eu, la jumătate, foarte rapid, în două-trei-patru luni. Omul ce o să zică? O să stau cu el gol sau îl dau cu 200-300?

Aşa a fost şi în 2008. Au ajuns la 400 de euro două camere şi apoi au coborât la 250. Unele proprietăţi, care sunt bine poziţionate, au crescut cu 25-30% în ultimii doi, ceea ce este enorm de mult”, apreciază Adrian Crivii.

Omul de afaceri clujean estimează că tot într-o scădere mare o să fie şi preţul de cumpărare a locuinţelor în Cluj-Napoca.

„Eu cred că o să stabilizeze la 1.200-1.300 euro/mp locuinţele bune, bine poziţionate, şi la 1.000 sau chiar mai jos celelalte, cu infrastructură mai proastă. Dar asta depinde de ceea ce o să se întâmple în economie, cu salariile, de cât de marcat o să fie Clujul de această criză economică care vine.

Piaţa din Cluj era destul de încălzită şi o piaţă încălzită are şi mai mari şocuri în jos. În ultimii ani, preţul locuinţelor a crescut cu cel puţin 10% pe an, de la 1.200-1.300 de euro/mp a ajuns la 1.800-2.000 de euro/mp.

Prima dată o să revină probabil la 1.200-1.300 şi apoi unele, care nu au poziţii foarte bune, o să scadă şi mai tare. Proprietarii au două posibilităţi: o să încerce să le închirieze, dar presiunea pe chirii o să fie mai mică, şi atunci o să fie obligaţi să le vândă la preţuri mai mici”, declară Adrian Crivii.

*Adrian Crivii este doctor în economie, este CEO la grupul de firme DARIAN, companie clujeană independentă cu birouri în toată ţara, care este pe piaţă de 30 de ani şi care a lucrat cam cu toate firmele mari din România.

Adrian Crivii a fost preşedintele ANEVAR şi, printre altele, este vicepreşedinte al Asociaţiei Mondiale a Organizaţiilor de Evaluatori.

Sursa: Portalcj.ro