Ofertă bombă de la CFR Călători: elevii şi studenţii pot beneficia de reduceri de până la 75%

Elevii şi studenţii pot beneficia de reduceri de până la 50% la achiziţionarea biletelor de tren şi de până la 75% dacă aleg abonamentele lunare, informează, joi, CFR Călători.

CFR Călători recomandă elevilor şi studenţilor să îşi achiziţioneze din timp biletele/abonamentele pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă, având în vedere că se apropie începutul de an şcolar, dar şi cel universitar.

Sursa citată precizează că elevii beneficiază, în baza carnetului de elev sau a adeverinţei pentru clasa pregătitoare, de o reducere de 50% la cumpărarea unui bilet de tren Regio şi de o reducere cuprinsă între 20 – 30% la cumpărarea unui bilet de tren InterRegio.

Studenţii la zi din învăţământul de stat sau privat acreditat beneficiază, în baza legitimaţiei de student „reducere la transport”, de o reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio. În baza carnetului de cupoane, studenţii pot efectua 24 de călătorii cu trenurile InterRegio, în decursul unui an, cu o reducere de 50%.

În plus, pentru cei care călătoresc frecvent cu trenul, CFR Călători recomandă achiziţionarea unui abonament, precizând că elevii şi studenţii beneficiază de abonamente lunare cu 75% reducere la trenurile Regio şi 50% reducere la trenurile InterRegio.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii