Turiştii încep să prindă gustul vacanţelor cu toate serviciile incluse. Cererea pentru serviciile all inclusive pe litoralul românesc a crescut de trei ori faţă de anul 2014. Potrivit unui studiu recent realizat de tour-operatorul Mareea, astfel de pachete sunt din ce în ce mai căutate, mai mult decât atât, valoarea medie a scăzut cu 6,4 la sută.

„Studiul s-a axat pe preferinţele turiştilor români şi străini, atât pe staţiuni, cât şi la nivelul general al vânzărilor. Astfel, pentru evidenţierea tendinţelor care vor caracteriza sezonul estival – litoral 2015, studiul s-a raportat la intervalul rezervărilor înregistrate în perioada 1 octombrie 2014 – 15 mai 2015″, explică Marius Usturoiu, reprezentantul tour-operatorului.

Dezvoltarea numărului de unităţi hoteliere care au decis implementarea serviciilor all inclusive în acest sezon a determinat, în mod clar, scăderea preţului valorii medii a preţului pentru un pachet la 1.155 lei faţă de 1.234 lei în 2014. Măsurile fiscale implementate în 2015, printre care reducerea TVA la pachete turistice, au accentuat tendinţa de scădere a preţurilor, în paralel cu îmbunătăţirile aduse de hotelieri bazelor materiale, cum ar fi alte facilităţi precum spaţii de joacă, piscine, agrement etc.

„Numărul de turişti care au ales, până la acest moment, hotelurile cu facilităţi all inclusive a înregistrat o creştere spectaculoasă de 289,8 la sută faţă de 2014, în timp ce valoarea vânzărilor a crescut cu 271 la sută.

Creşterea înregistrată are cauze multiple, precum măsurile fiscale adoptate, creşterea numărului unităţilor hoteliere şi a calităţii serviciilor oferite de acestea, precum şi consolidarea produsului all inclusive în România, datorită promovării efectuate de agenţii şi hotelieri. Totodată, creşterea este determinată şi de orientarea românilor către piaţa românească, în detrimentul destinaţiei Bulgaria, care începe să scadă în preferinţele turiştilor”, a mai adăugat Usturoiu.

În ce priveşte sezonul estival 2015, se pare că deja se înregistrează o creştere de peste zece procente a celor care au optat până în acest moment pentru această destinaţie, comparativ cu anul precedent. În topul preferinţelor se situează staţiunea Mamaia, cu 56 la sută din totalul ponderii turiştilor, în creştere cu 2 la sută faţă de 2014, urmată de Eforie Nord 12 la sută, Jupiter 8 la sută, Venus 7 la sută, Neptun 7 la sută etc.

De asemenea, operatorii din turism îşi pun speranţe mari în legiferarea acordării de vouchere de vacanţă.
„Săptămâna trecută, voucherele de vacanţă au primit avizul favorabil în comisia reunită, iar săptămâna viitoare intră în plen, astfel încât în 30 de zile am putea avea normele metodologice. Dacă facem o socoteală simplă, în care avem aproximativ 5,3 milioane de angajaţi şi încă 600 de mii de funcţionari publici şi doar zece la sută vor primi vouchere, adică aproximativ 600 de mii, cu o valoare medie de 3.000 de lei, ar însemna deja o infuzie de capital în industria turistică de peste 400 de milioane de euro.

Dorim să ne îndreptăm atenţia atât pe plan internaţional, cât mai ales pe piaţa internă din România, care şi-a pierdut în ultimii ani propriii turişti. Avem potenţial, avem resurse de invidiat, însă pentru promovarea turismului este nevoie de servicii de calitate, care să se poată face doar cu profesionişti, oameni cu experienţă şi extrem de serioşi”, a declarat Mirela Matichescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.