irl

Inițiativa România Liberală Cluj  are deosebita onoare de a vă invita să luați parte la prima Conferință a IRL Cluj, organizată duminică 09.02.2014 începând cu orele 11:00 la Hotel Victoria din Cluj-Napoca, D-dul 21 Decembrie 1989 nr. 54-56.

Această conferință este organizată cu ocazia constituirii filialei județene IRL Cluj. În cadrul acestei conferințe veți avea prilejul să ne cunoașteți și să aflați care sunt scopul si principiile ce stau la baza  acestei organizații. În mijlocul nostru se vor afla membri marcanți  IRL, care ne vor  impărtăși gândurile lor pentru o Românie modernă de dreapta și ceea ce putem face împreună pentru prosperitatea comună la care aspirăm cu toții.

Românii liberali sunt acei oameni cărora societatea le datorează orice pas înainte făcut de România în ultimele două decenii: şi în plan politic, şi în plan economic, şi în plan cultural. Sunt acei români care cred în libertatea individuală şi în libera iniţiativă economică.

Scopul IRL este:Românii liberali trebuie să-şi unească forţele pentru promovarea valorilor şi politicilor liberal-conservatoare, singurele care, aplicate, pot transforma România într-o societate cu adevărat liberă şi prosperă. Constituim, de aceea, Iniţiativa „România Liberală” (IRL), ca platformă politică al cărei scop este promovarea acestor valori.

Dintre soluțiile identificate în cadrul Asociației România Liberală, putem evidenția:

– Revizuirea Constituţiei, având ca scop realizarea Statului de drept funcţional, şi nu satisfacerea intereselor unui politician sau ale unui grup politic

– Reindustrializarea României prin încurajarea iniţiativei private şi atragerea marilor investiţii private.

La întâlnirea de la hotelul Victoria vor participa invitați de marcă ai IRL din plan național, cum ar fi: Vlad Moisescu (membru fondator IRL), Andrei Chiliman (Președinte Consiliul Consultativ IRL), Diana Tușa (Președinte CD IRL), iar ca susținători ai evenimentului: Aurelian Pavelescu (Președinte PNȚCD), Horea Dan (Președinte PNȚCD Cluj) și Nelu Neacșu ( Secretar internațional PNȚCD și Președinte PNȚCD Europa).

Rep: Ce dorește să facă IRL în Cluj?

Adrian Coroian: Proiectul Inițiativa România Liberală își propune să dezvolte o comunitate de oameni de afaceri și intelectuali cu convingeri de dreapta ferme și bine argumentate, care pot dezvolta societatea în care activează prin proiecte bazate pe principii sănătoase de evoluție a României pe termen scurt și mediu.

Rep: Cu ce mesaje vin invitații speciali la evenimentul de duminică?

A.C: Membrii marcanți ai IRL vor fi prezenți pentru a certifica evenimentul local, ca fiind extrem de important pe plan național dar și regional pentru ceea ce reprezintă Clujul pentru România. După cum știm, suntem a doua localitate a țării după București ca importanță, iar acești oameni vor veni să ne spună ce înseamnă IRL și cum putem colabora la nivel național pentru dezvoltarea unor proiecte comunitare comune în folosul tuturor cetățenilor care beneficiază de o viziune economico-liberală și beneficiile economice pe care aceasta le aduce. Vectorul politic al acestor politici de dreapta se regăsește astăzi în PNȚCD și conducerea acestui partid la cel mai înalt nivel, local, național și european care va beneficia de o susținere explicită prin reprezentanții săi.

Rep: Cum vor putea fi susținute la nivel internațional proiectele IRL?

A.C: Experiența internațională de pe lângă SME Union a domnului Nelu Neacșu ne va facilita o informare corectă și curentă a proiectelor europene, precum și a posibilităților de finanțare a acestora, în special cu fonduri europene. SME Union este reprezentantul clasei mijlocii pe lângă Partidul Popular European și este un bun exemplu de instrument civic prin care s-au realizat proiecte comunitar-europene de anvergură. Sperăm că vom putea face și pentru români și în beneficiul României astfel de proiecte comunitare care să aducă resurse importante în România.

coroian

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.