Endava și ISDC fuzionează

Ca urmare a fuziunii dintre ISDC, o companie de servicii IT cu aproximativ 300 de angajați, și Endava va rezulta o organizație cu un număr total de aproximativ 3.300 de angajați aflați în birouri de vânzări din Marea Britanie, Olanda, Germania, Statele Unite, respectiv în centre de dezvoltare software și suport din România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Moldova și Columbia.

Cele două companii își unesc forțele pentru a crește și mai mult capacitatea Endava de a  răspunde cererii care vine din partea unui portofoliu tot mai mare de clienți la nivel global, ce include unele dintre cele mai importante nume din domeniul serviciilor financiar-bancare, asigurări, telecomunicatii, media, tehnologie, sau comerț și transporturi. Această fuziune vine in continuarea unor alte fuziuni și achiziții realizate de Endava în ultimii 3 ani în Europa și America de Nord.

Eddy Vermeire, CEO ISDC a declarat Dorim să ne unim forțele cu Endava și să continuăm tradiția de a dezvolta software de înaltă calitate în baza competențelor noastre tehnice avansate și a relațiilor strânse pe care le avem cu clienții. Avem același ADN și model de business, suntem aliniați în ce privește abordarea proceselor de dezvoltare software, respectiv avem un mod de lucru agil și valori similare.”

John Cotterell, Chief Executive Endava a spus la rândul său: “Reunirea celor două organizații ne permite să creștem valoarea oferită clienților noștri, prin consolidarea expertizei pe care o avem în domeniul financiar-bancar și al tehnologiilor avansate. Obiectivele noastre sunt să facilităm și mai mult clienților noștri accesul la talentul IT și de asemenea să oferim oamenilor noștri oportunități excelente de carieră, continuând astfel să fim recunoscuți ca unul dintre cei mai buni angajatori în locațiile unde avem operațiuni.”

Echipa ISDC va contribui la consolidarea semnificativă a prezenței Endava pe piața locală și în regiune, având în vedere că în urma acestei fuziuni numărul de angajați va trece de 1.000 de persoane în centrul său din Cluj, respectiv de 1.900 de persoane în România, unde compania mai are centre de dezvoltare software în București și Iași. De asemenea, Sofia, Bulgaria, va deveni o nouă locație unde Endava se va extinde.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii