Am  o simpatie față de culegătorii de povești. Meritul lor le este mult subapreciat chiar de către manualele școlare, care îi amintesc în treacăt concentrându-se pe geniul individualist al câtorva. Culegătorul de povești face un serviciu deosebit de care nu suntem conștienți. Aceste povești folclorice sunt cea mai cuprinzătoare scriere a firii unui popor. Mitologiile oglindesc felul de a fi al popoarelor și interpretarea lor ne apropie cel mai mult de cunoașterea acestora. Popoarele lumii fac eforturi de autodepășire în permanență și pentru că sunt prinse în jocul economiei de piață, ce nu răsplătește decât învingătorii. Cred că multe popoare ratează autodepășirile în primul rând pentru că nu se cunosc interior și astfel nu pot declanșa o schimbare de succes.

Cunoaște-te pe ține însuți e un îndemn deja celebru care este de altfel punctul de pornire pentru multe reușite. Schimbarea e un lucru foarte complex și nu se rezolvă numai cu încredere în sine. Schimbarea e o chestiune de tact, de păcălire a imunității la schimbare ce îi vine în întâmpinare. Petre Ispirescu s-a ocupat la vremea sa cu această sarcină deosebită de culegere a basmelor și poveștilor  din folclor și noi urmașii avem la dispoziție aceste culegeri de mai bine de 100 de ani. Așa cum poți cunoaște un popor după poveștile și basmele sale așa poți cunoaște și un om simplu după poveștile sale.  Fără o cunoaștere minuțioasă a stării lucrurilor e bine să nu lansezi schimbarea pentru că poate avea efecte contrare uluitoare.

Schimbarea este mult prea încărcată de o nuanța pozitivă. Cred că este pe alocuri nemeritată această faimă bună pe care o are termenul de schimbare. Energia schimbării a făcut de multe ori ravagii și a stricat multe situații normale. Doar imaginați-vă că tot parcursul românesc de după 89 a pornit de la îndemnuri de schimbare. Din păcate schimbarea are un farmec personal cuceritor și câștigă ușor majorități, fie ele tăcute sau de altă natură.

Ultimele măsuri ANAF au  legătură cu schimbarea și cu poveștile în general. Voi analiza ambele aspecte în cursul acestui articol.

Schimbarea mentalității fiscale

Mentalitatea fiscală are o imunitate la schimbare ca orice altă mentalitate. Siesta spaniolă de pildă are o vechime de veacuri întregi. Cu siguranță au existat unele eforturi de schimbare a acesteia dictate de presiunea competitivității economice, au existat câțiva temerari care să o critice și să o considere vinovată de înapoierea Spaniei față de țările din nordul Europei. Unele companii internaționale s-au adaptat la această trăsătură culturală altele mai puțin, însă toate au simțit o mică presiune să respecte cultura și mentalitatea țării gazdă. Acesta este un exemplu banal legat de mentalitate în contextul business-ului global.

Mentalitatea se schimbă greu, toată lumea este unanim de acord cu această idee. S-a observat însă că schimbarea cea mai eficientă se face cu pași mărunți și pe cât posibil stimulând motivațiile interioare ale celor care urmează să se schimbe. Schimbarea prin forță este mult mai problematică.Orice folosire a forței crește instant o reacție de apărare. Reacția defensivă vine împreună cu o încordare firească. Problemă e că încordarea poate să dureze și după ce presiunea la schimbare a încetat. Această încordare în cazul în care presiunea de schimbare a fost foarte dură ,poate să se reactiveze la cele mai banale amintiri și asocieri cu acea presiunea dură de schimbare.

Amintirile se pot reactiva ulterior foarte ușor și să respingă orice lucru care se apropie de încercarea traumatizantă anterioara de schimbare. Orice părinte care a încercat să își schimbe odrasla prin măsuri dure se va trezi că odrasla este atât de speriată, de închistată încât nu mai reacționează aproape la nici un tip de stimul de la părinte. Atitudinea lui devine încremenită în starea de defensivă. Ajunge practic un copil cu care nu se mai poate comunica, care din frică și reacție defensivă s-a închis în sine, își tocește simțurile în loc să le cultive cum o cere vârsta sa. Fenomenul este similar și în cazul grupurilor de oameni, în cazul comunităților.

Țările scandinave de pildă au renunțat la măsurile dure de penitență față de infractori și spre surprinderea multora au început să își reducă considerabil numărul închisorilor. Totul se leagă de atitudinea pe care o ai față de schimbare. Există un termen sociologic, denumit ‘profetia de la sine implinita’ care explică puțin schimbarea și exemplul scandinav de mai sus. Oamenii au tendința să se adapteze la așteptările grupului de oameni cu care se înconjoară. Dacă un copil este numit frecvent impertinent de către părinți , este invitat să între în acel profil de impertinent construit inconștient chiar de părinții acestuia.
Românii din străinătate care au pe deasupra și presiunea șomajului vor fi ademeniți să între ușor în profilul infractorului dacă toți vecinii săi străini îi spun asta repetat. E un fenomen foarte interesant, însă se confirmă curios de des. M-am mirat de ce se schimbă așa de greu ierarhiile între state, de ce Portugalia nu depășește odată Spania ,de ce Franța nu depășește odată Germania, de ce România nu depășește odată Ungaria din punct de vedere economic. Mă tem că oamenii își acceptă fără să realizeze suficient poziționările date de către ceilalți.

România este privită ca fiind sub nivelul Ungariei nu numai de Ungaria ci și de țările din regiune, de Austria, de Bulgaria eventual și astfel se crează un grup ce întreține aceleași ierarhii, prin convingerea și reafirmarea de grup că România s-ar situa sub nivelul Ungariei. Pe lângă aceasta vine și reflectarea în cifre din partea agențiilor de rating care fixează România mai dur pe acea poziție.

ANAF  față cu reacțiunea

Una dintre acțiunile salutare ale ANAF a fost ideea de premiere printr-o tombolă a bonurilor fiscale. Această idee răspunde motivațiilor interioare de câștig ale omului în general. Practic poți fi recompensat dacă începi să ai o minimă disciplină fiscală, să îți păstrezi bonurile și să aștepți tragerea la sorți. Această măsură poate prin efectul de mimetism social să cuprindă cel puțin câteva rânduri mari din generația tânără și nu numai.

Cu cât grupul celor care participă la tombolă este mai mare cu atât vor influența mai mulți să participe. Efectul este în progresie, exact cum pierderea încrederii merge și ea tot în progresie, de această dat în jos. Intentiile ANAF sunt laudabile insa gresesc serios procedura ce pana la urma influenteaza perceptia in comunitate. Intentii bune exista peste tot, descoperi si in cazul multor oameni stigmatizati ca au avut deseori intentii bune. Este foarte importanta procedura prin care ajungi la aceste scopuri bune, ca sa nu ai parte de surpriza unei perceptii gresite si ostile.

Orice om care își propune să se disciplineze fiscal, să plătească corect impozitele, va dori să se simtă  pe picior de egalitate cu ceilalți plătitori de impozite. Corectitudinea sa fiscală trebuie să nu îi dea cumva senzația că a  fost fraier. Pentru asta ANAF trebuie să îl asigure că impozitele sunt colectate de la toți agenții economici cu mici nuantari(cultura, cauze umanitare) și că banii din impozite sunt cheltuiți abil pentru binele comunității.

Dacă banii din impozite se scurg prin proiecte aberante sau pe sinecuri de partid, senzația de fraier va reveni și va fi din nou un obstacol în calea plătirii corecte a impozitelor. Orice favoritism în colectarea de impozite accentuează senzația de fraier, de care toate lumea fuge, chiar cu prețul neplatirii impozitelor. Senzația de fraier este foarte amară și fiecare a gustat-o de câteva ori încât să își aminteasca de ea și să o evite. Înțeleg că măsurile ANAF au început să se radicalizeze, cineva a dat un ordin să fie așa. Persoana care a dat dispozițiile severe pe care le vedem are o problemă și rezolvarea acestei probleme nu trebuie să implice o țară întreagă. Ori probează eroismul, ori nu își mai poate stăvili niște frustrari personale.

Ambele variante duc spre fundături în final, pentru că a luat o decizie privind mai mult către problema sa personală nesocotind problema de ansamblu. Măsurile care se iau din înțelegerea  situației(empatie) arată puțin altfel, în general nu sunt radicale, pentru că datorită empatiei se pot simți efectele ca și cum ar avea loc pe propria persoană.

Părerea mea e că modul de procedare este greșit și o voi explica prin  principii clare.

Măsurile luate nu sunt cumpătate deoarece au o intensitate mare și un ritm rapid. Încalcă flagrant principiul pașilor mici și astfel își construieste o ripostă solidă din societate precum și perspectiva unui conflict nedorit. Una dintre motivațiile interioare necesare actului de schimbare ar fi ca plătitorii de taxe să nu se simtă fraieri. Aceștia evită firesc pierderea și caută câștigul. Schimbarea fiind prea intensă aceștia așteaptă pe de-o parte garanții ferme că se păstrează echitabilitatea(adică toți vor fi impozitați) și pe cât posibil chiar ceva în plus.

Repet schimbarea este prea intensă, deschiderea față de această schimbare trebuie stimulată cu ceva în plus, cu un cadou eventual. Cetatea Troia s-a deschis și ea  în urmă unui cadou, mai precis celebrul cal troian, fără să sugerez o păcăleală neapărat prin acest exemplu. Dacă tot s-a venit cu aceste măsuri intense de ce nu s-ar putea oferi un cadou frumos contribuabilului cinstit. Deși nu mă pricep la cadouri m-am gândit totuși la cadoul impozitării Bisericii Ortodoxe Române.

Principiul zeciuielii nu este altceva decât strămoșul impozitului, deci există cel puțin un plan favorabil pentru cadou. Biserica Ortodoxă Română ar avea un precedent irezistibil dacă ar acceptă impozitarea. Precedentul este Biserica Ortodoxă Greacă care a luat decizia de a ajută financiar poporul grec în  marșul său prin deșertul economic din ultimii ani.  Un alt cadou pe care îl poate oferi ANAF care să stimuleze deschiderea contribuabililor către noua disciplină fiscală ar fi să se implice mai activ în cazul scurgerii de informații din băncile elvețiene (Swissleaks).

Pe internet sunt accesibile niște nume rezonante din politică care figurează cu sume importante în băncile elvețiene. O mică solicitare de justificare a acestor sume din băncile elevetiene ar deschide niște variante nebănuite de completare a deficitului fiscal. Există state care au inițiat parteneriate cu Elveția exact pe această temă a conturilor ascunse din Elveția. Cred că ar fi un cadou deosebit pentru contribuabilul mediu care ar veni să își plătească impozitele cu mai mult drag. Alt cadou ar fi soluționarea mai rapidă a scandalului retrocedărilor oferite foarte discutabil de către ANRP pe vreme de criza economica, o veritabila hemoragie baneasca. Mai multe despre subiectul ANRP pe acest link  http://www.clujmanifest.ro/opinii/editorial-cazul-anrp-o-întâmplare-cu-tâlc/.

Încă un cadou interesant ar fi niște reasigurări bazate pe fapte că banii din impozite merg pe proiecte fezabile economice, ce pot genera ulterior din nou creștere și alte proiecte. Proiectele primarilor români mi se par deseori discreționare,  ce satisfac mai mult grandomania decât utilitatea pentru populație. Aici trebuie lucrat cu experți serioși, investițiile care să genereze în lanț alte investiții e o treabă de o subtilitate aparte.

O investiție are mereu efecte colaterale, dacă este făcută abil va antrena alte investiții conexe acesteia. Dacă investiția rămâne izolată în efectul ei atunci efectul ei este ratat. O fabrică de exemplu atrage forță de muncă precum și furnizori. O statuie înaltă și costisitoare atrage numai câteva priviri de turiști, deci are un efect oarecum izolat. Dacă se înțelege diferența poți spune că ești o administrație destul de inteligentă. Dacă ești inspirat și nimerești mai multe investiții cu un puternic efect în lanț  atunci mai târziu vei putea lejer să ridici mai multe statui.

Remarc  un lucru interesant anume faptul ca 88% dintre firmele din Romania au capital majoritar strain, iar numai 12% ar avea capital romanesc. http://cursdeguvernare.ro/capitalurile-straine-prin-economia-romaniei-cat-cum-ce.html

O parte mare dintre acestea sunt companii de stat asemeni Postei Romane sau Cailor Ferate Romane care ambele deja isi anuntasera deja anul acesta noi proprietari. Posta Romana va fi Posta Belgiana. iar CFR Marfa isi cauta insistent un nou stapan. Aceste mari companii alaturi de inca cateva regii critice pentru securitatea economica reprezinta firavul capital romanesc din tara denumita Romania. Contribuabilii mici si mijlocii mai invart o  parte minuscula din capitalul autohton.

Pai profesionistii de la ANAF cred ei ca vor salva economia romaneasca tintind catre micile gesefturi romanesti? Daca  lucrurile tot sunt de asa natura incat suntem  calariti de capitalul strain, ce a fost la un moment dat romanesc dintr-un minim respect fata de gazda, ar trebui o impozitare favorabila pentru cei slabi. In 1988 PIB-ul Romaniei era de 60 miliarde USD in 1989 54 miliarde USD, insa foarte important fara datorie externa. http://ro.wikipedia.org/wiki/Produsul_intern_brut_al_Rom%C3%A2niei

In 2014 PIB-ul a ajuns pana la 168 miliarde USD insa cu 114 miliarde USD datorie externa.168-114= 54 miliarde USD exact PIB-ul din 1989. Capitalul care mai circula influentat de romani in Romania ar fi 12 % din 168miliarde USD asta inseamna 20 de miliarde USD de trei ori mai putin ca in anul 1988.  http://professional-capital.ro/news/romanias-total-external-debt-reaches-101-billion-eur/.

Insa acest capital  de 20 de miliarde controlat de romani are si el presiunea datoriei externe de 114 miliarde USD prin conditiile de creditare foarte slabe, adica dobanzi mari. Sunt curios cati bani din aceasta suma de 20 de miliarde este datorata la banci, pentru ca orice om de afaceri are datorii pe cap, fie el roman sau de alta natie. ANAF-ul ar trebuie sa aplice un principiu fiscal invatat prin scoli si anume sa caute baza cea mai larga de impozitare, iar capitalul strain avand 88% din economie sunt o baza de impozitare mult mai larga decat proprietarii de birturi si tarabe sau taximetristii.

Ma intreb cu ce fel de favoruri fiscale sunt curtate companiile multinationale?. Eu inteleg ca protipendada ce a falimentat Romania s-a convertit in mari consultanti fiscali. Ei bine acesti consultanti fiscali cu multe contacte la ministerul de finante dau sfaturi dense pentru un onorariu corporatist.  Rolul consultantului fiscal este in primul rand de a gasi o formula de a amana sau a plati mai putine impozite. Oare cine se ocupa de incadrarea pe salar minim sau aproape minim a muncitorilor romani? Pai simplu, niste consultanti fiscali care stiu de obicei limba romana.

Câteva exemplificări de logică economică

Observ că se încearcă prin aceste măsuri peticirea bugetului și de aici bani la bugetari care ar trebui să ajute per ansamblu circulația banilor, aspect foarte important în economie. Atenția cea mai mare trebuie acordată pe ritmul de circulare a banilor. Pe de altă parte orice firmă care intră în faliment afectează mai mult circulația banilor decât dacă un bugetar își primește banii cu întârziere. Insa o planificare serioasa si o viziune cuprinzatoare a directorilor ar evita neplata sau intarzierea salariilor. Pana la urma aceste surprize neplacute apar datorita unei aprecieri proaste a presiunii pietei, deci o greseala de management.

Un numar sesizabil de firme au început să intre în faliment sau relocare înainte de aceste măsuri dure, cel puțin prin centrul Clujului vezi suspect de multe spații goale. Dacă vezi destul de multe spații centrale comerciale  goale, atunci înseamnă că multe alte firme se află la limită. Nu știu cât de bine înțeleg profesioniștii de la ANAF principiul economic al circulației banilor. Voi da un exemplu din Cluj, orașul meu natal, un exemplu simpatic cu ‘discoteci’.

Clujul are o viață de clubbing foarte energică datorită numărului de studenți în principal. Cluburile în primul rând toate sunt supuse presiunii pieței, dacă nu mai au clienți intră în faliment, nu există fonduri de stat pentru susținerea cluburilor. Teatrele sunt susținute din fonduri de stat, universitățile sunt susținute și  din fonduri de stat și foarte bine asta, însă dacă sunt sustrase total presiunii pieței încep să aibă rezultate contrare cerinței pieței.

În cazul multor universități putem vedea reproșurile frecvențe ale angajatorilor că absolvenții nu corespund cerințelor minimale ale companiilor. Această stare de fapt arată că nesocotind semnalele pieței nu poți contribui la  bunăstarea pieței, adică nu poți ajuta bunul circuit al economiei. Dacă bunul circuit este mereu șicanat atunci apare o problemă., anume se pierde din forța de învârtire. Dacă această forță slăbește prea mult atunci în final apare pericolul ca anumite rotițe din circuit să se oprească și cu asta pericolul cel mare de a se opri totul și a fi înlocuit cu certuri, respectiv conflict. Fiecare firmă care iese din circuit slăbește evident circuitul și crește pericolul ca circuitul la un moment dat să se oprească pentru ca oamenii in final să se certe și să pornească conflicte.

Să revenim la exemplul legat de cluburi. De ceva timp am observat că a dat faliment un club renumit ce face parte dintr-o franciză de cluburi, mai exact clubul Bamboo ce îl întâlnești în mai multe orașe ale țării. Nu deplâng falimentul unui club însă mă îngrijorează starea de fapt economică care a dus la falimentarea clubului respectiv. Am mai observat acum mai mult de un an că a intrat în faliment clubul Vertigo, alt club cu o poziționare excelentă. Mulți ar spune că tot ce decide piață este corect. Consumatorii sunt oameni cu emoții ce pot fi solidari și care nu iau mereu deciziile în baza rațiunii economice. Cel puțin în unele state europene aceștia își cheltuie banii gândindu-se și la o cauză, încurajarea producătorilor locali sau încurajarea unei industrii nepoluante.

Consumatorii din alte țări țin foarte mult la comunitățile lor și preferă de multe ori să susțină obiectivele economice din cartierele lor, astfel își păstrează vii de exemplu, cofetăria sau frizeria din copilărie. Chiar recent m-am dus la frizeria de pe strada Fabricii unde mă ducea tatăl meu când eram copil. A fost o trăire care m-a copleșit efectiv. Ca să se întâmple asta la nivel mare și să nu dispară totul din cartiere trebuie comunitatea să se unească, să participe la activități sportive(sportul unește mai ușor) din acele cartiere, să organizeze aceste competiții și altele.

Economia trebuie centrată pe comunități, pentru că aceste comunități pot fi motivate emoțional mai ușor.  În acel oarecare cartier și odată cu barul care intră în faliment, dispare o parte interioara din acești cetățeni, dispar amintirile din copilărie, dispare locul unde și-au dat prima întâlnire  cu o fată, dispare reperul unde s-au întâlnit cu prietenii din copilărie. Doar acele comunități pot salva micii agenți economici. Ma intrebam cum ar mai reactiona tinerii corporatisti la revederea  babei cu cogeacurile printre blocurile gri. Cred ca o parte se vor opri  si vor cumpara un cogeac doar din efectul nostalgiei. Este un exemplu banal însă vreau să subliniez că forța emoțiilor poate ajuta foarte mult și se poate interpune chiar unui automatism sec al unei instituții publice.

Exemplul cu discotecile l-am ales pentru că ajută mult mai clar la înțelegerea principiilor economice. Competiția  sănătoasă poate deseori să degenereze. Ca urmare învingătorii vor dori deseori să își termine adeversarii. Lipsindu-se pe viitor de adversari vor reduce motoarele și vom avea din nou imobilism și stagnare și prețuri mai mari. Relația cu această competiție este foarte complexă. Exista de ceva timp in Cluj un club foarte trendy și încăpător, mă refer la clubul NOA.

În prima etapă, cea a deschiderii, efectiv a cules aproape toți amatorii de distracții din oraș. Era o imagine dezolantă să vezi simpaticul club Crush sau celebrul Diesel Club într-o seară de sâmbătă, vlăguite de lipsă de clienți. Orice primar de ispravă trebuie să își noteze orice dispariție a agenților economice și în cel mai scurt timp să inițieze o discuție cu aceștia. Este obligatorie colectarea acestor informații și folosite în timp util pentru salvarea situației. Orice faliment atrage mereu pagube colaterale, pentru că un business este conectat în multe direcții.

Consumatorii au o tendință profund umană să meargă acolo unde mulțimea este mai mare,  din instinct. Așa se face că își vor cheltui banii în acel loc într-o proporție foarte mare, iar alternativele de distracție vor începe să dispară din lipsă de clienți. Pentru o economie de piață competitivă este foarte periculos să dispară alternativele, pentru că invită monopolul, iar monopolul este inamicul istoric al economiei de piață, monopolul bisericii catolice sau monopolul aristocraților de exemplu in istorie. Agenții economici doar luptându-se cu monopolul au putut aduce bunăstarea până la cei mai umili cetățeni.

O altă problemă a cetățeanului român este că caută mereu ce e mai ieftin și e în stare să își dea resursa timpului pentru a sta la o coadă imensă sau pentru a se deplasa o distanță mai mare doar pentru a cumpăra o ieftinitura. O economie de piață sănătoasă nu permite irosirea resursei de timp așa ușor și încearcă să influențeze starea lucrurilor eventual prin metode educative . Această alergătură după ieftinituri a cosumatorului român are efect asupra bunului mers economic. Puțini sunt conștienți de asta însă efectul este surprinzător de puternic.

Forța competiției trebuie și ea domesticită și îndreptată spre utilitatea comunității, dacă o lași de capul ei se sălbăticește și crește conflictul în comunități. Competiția sălbatică poate și ea mătura prosperitatea așa cum face lipsă totală a acesteia, mai exact monopolul. Câștigătorul nu are voie să își termine toți ceilalți rivali. Aroganța câștigătorului se va răsfrânge asupra consumatorilor și va lovi în economiile lor prin creșterea prețurilor, nemaiavând nici o presiune asupra fixării prețurilor din partea rivalilor deja terminați. Însă în cazul în care acești rivali se sustrag sever din rațiunea economică prin diferite protectionisme, atunci aceștia nu merită iertarea.

Dacă e să fim corecți cu noi insine, acceptam ideea ca instituțiile bugetare nu prea privesc spre argumentul rentabilității economice și e injust să lași grija rentabilității numai pe spinarea privatului. Aș vrea să aflu ce impuls la economisire are un bugetar în comparație cu  un privat care simte direct piața. Se poate estima asta cu un pic de pricepere și voință. În mometul în care bugetarul are un trai mai abundent și irositor de cât privatul în acel moment, orice societate are o mare problemă.

Grecia a fost o țara în care bugetarul avea un trăi mai abundent decât privatul și deseori o îmbinare a celor două firi în aceeași persoană. Mă refer aici la politicianul bugetaro-privat-religios. Acest politician este plătit de la bugetul de stat, are firme pe care și le favorizează prin natura de bugetar și calmează frustrarea populației prin donațiile la biserică. Mi se pare cea mai perfidă întruchipare socială întâlnită. Mai multe despre acesta cu o altă ocazie.

Nu știu care e situația acum, doar că de ceva timp eram la curent cu ideea că românii ar prefera posturile de la stat. Mai putem ridica întrebarea culturii organizaționale practicate la stat și în privat. Dacă la stat apare o cultură organizațională discutabilă bazată pe favoritisme de tot felul ce sfidează performanța și la privat s-ar petrece opusul(deși nu e neapărat așa) atunci din nou privatul se va dovedi încăpățânat în momentul în care i se cer bani pentru impozite. Legat de acest aspect mi-a mai venit în minte un posibil cadou. Mediul privat își însuflețește o mare parte din ambiții ca reacție la respingerea din râvnitul mediu bugetat.

Până la urmă așa a apărut capitalismul, protestanții și evreii au fost respinși din administrațiile bugetare de către catolicii majoritari și s-au concentrat de nevoie înspre mediul economic. Ulterior au întrecut administrațiile bugetate din impozitele lor și au început să pună aceștia presiune pe birocrația locală. Devenind mai puternici au început să devină personaje negative, cum se întâmplă în general. Revenind la cadou s-ar  oferi o mai mare deschidere față de nouă disciplină fiscală dacă  s-ar rafina puțin cultura organizațională din birocrația românească.

Cred că privatii ar fi foarte încântați ca majoritatea posturilor din administrație să fie scoase la un concurs public veritabil și nu cum se întâmplă acum prin diferite trucuri ieftine. Recent am citit în Ziar de Cluj cum se primeau subiectele la testele de angajare din niște instituții publice  contra unor sume de bani. Se putea bănui de altfel, însă devine absolut dizgrațios când afli cu toate dovezile alăturat. Cred că privatii ar oferi mai ușor banii de impozite dacă nu li s-ar cere suplimentar să cotizeze prin forma spăgii, o altă problemă de cultură organizațională des întâlnită în birocrație.

Concluzie

Întâi de toate aș vrea să avertizez că stârnirea acestei isterii sociale în preajma anotimpului estival este evitată în general de administrațiile cumpătate.

Ideea principală totuși ar fi că ne aflăm în societatea economică bazată pe schimb ce înseamnă că dacă ceri ceva trebuie să oferi  ceva în schimb. Balaurul ANAF trebuie să ofere ceva concret pe lângă sperietură, pe când plătitorii de taxe trebuie să ofere și ei ulterior ceva concret pe lângă povești.

Cosmin Sabo

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.