Despăgubiri insignifiante pentru inundații, alunecări și cutremure

Daunele achitate anul trecut au fost de 2,52 milioane de lei, în scădere față de 2015, când erau plătite 3 milioane. PAID a plătit 1,73 milioane ca urmare a inundațiilor (510 dosare), 702.180 de lei pentru alunecări de teren (56 dosare) și 88.816 de lei după mici cutremure (56 dosare).

2016 a adus pentru Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) o creștere a numărului de polițe de asigurare obligatorie a locuinței. La finalul anului erau active 1,7 milioane de polițe, față de 1,6 milioane în 2015.

Volumul de prime brute subscrise de companie a fost de 146 de milioane de lei, cu 8,9% peste anul precedent. Activele PAID au ajuns la 242 de milioane de lei. PAID România și-a menținut strategia de a consolida societatea, acţionarii păstrând decizia de a reinvesti întregul profit, pentru optimizarea activității.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

„Acționarii acordă o deosebită importanță faptului că PAID are un rol strategic pentru România, țară cu expunere largă la catastrofe naturale. Cu sprijinul și implicarea lor constantă, am făcut pași semnificativi în direcții precum consolidarea financiară, optimizarea serviciilor IT, demararea planului de acțiune în caz de dezastru extins”, a declarat François Coste, președintele PAID.

Cele mai afectate cinci județe în funcţie de despăgubiri au fost Hunedoara, Caraș Severin, Vrancea, Buzău, Vâlcea. Conform distribuției polițelor de asigurare obligatorie a locuințelor active, Bucureşti este cea mai asigurată regiune, urmată de judeţele Ilfov, Timiş, Braşov, Sibiu.

”În fiecare an vedem cât de expusă este România la riscuri catastrofale și ne dorim ca românii să înțeleagă sprijinul pe care o poliță de asigurare obligatorie a locuinței îl poate oferi. Acordăm o atenție specială programului de reasigurare al societății, optimizat permanent, acesta permițând societății să își respecte obligațiile asumate față de asigurați.

Într-o țară cu un grad ridicat de expunere la riscul de cutremur, precum România, unde numai 20% dintre locuințe sunt asigurate, considerăm că aducerea în atenția publicului a importanței acestui tip de asigurare este o prioritate absolută. Pentru realizarea acestui obiectiv, PAID va face tot ce îi permite cadrul legal, solicitând, în același timp, și sprijinul autorităților centrale și locale competente”, precizează Nicoleta Radu-Neacșu, directorul PAID România.

Programul de reasigurare al companiei este de 800 de milioane de euro. Creșterea gradului de cuprindere în asigurare a societății reprezintă unul din obiectivele strategice pe termen lung asumate de PAID. În 2017 va fi lansat un buletin informativ adresat autorităților centrale și locale, având ca obiectiv eficientizarea colaborării cu PAID în interesul proprietarilor de locuințe.

PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință. Ea s-a constituit în 2009, prin efortul comun a 12 societăți de asigurare acționare. Conform legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundații, alunecări de teren.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii