Dacia şi Renault se retrag din asociaţia producătorilor

Automobile Dacia şi Renault Commercial Roumanie (societate care comercializează mărcile Dacia, Renault şi Nissan în România) au exprimat într-o scrisoare oficială decizia de a renunţa la calitatea de membru al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). 

Cele două societăţi au anunţat că interesele acestora vor fi reprezentate de către Asociaţia Constructorilor de Automobile din România. În calitate de membri ACAROM, Automobile Dacia şi RCR vor continua să susţină programele care vizează creşterea pieţei naţionale de vehicule noi.

Obiectivul este de a înlesni accesul clienţilor români la achiziţia de vehicule noi şi performante şi de a diminua numărul de vehicule poluante, ce reprezintă un real pericol pentru mediul înconjurător, dar şi pentru siguranţa rutieră.

“Prioritatea Automobile Dacia şi RCR aceea de a oferi pieţei naţionale vehicule de calitate, moderne, la un preţ accesibil, dar şi de a contribui la reînnoirea parcului de automobile. În acelaşi timp, Automobile Dacia şi RCR  îşi vor consolida sprijinul pentru ACAROM cu activităţi la care contribuie 16.000 de angajaţi, în România.

Una dintre preocupări vizează menţinerea capacităţilor industriale ale furnizorilor locali pentru industria auto, activităţile dealerilor şi ale angajaţilor acestora,  cele 150.000 de persoane, a căror experienţă este foarte importantă pentru ACAROM. Automobile Dacia şi RCR  vor continua să promoveze cele mai bune practici pentru dezvoltarea pieţei de automobile”, au anunţat cele două companii.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii