Sunteti aici:EconomicCreșterea prețurilor pentru locuinţele din România, printre cele mai mari din Europa

Creșterea prețurilor pentru locuinţele din România, printre cele mai mari din Europa

Publicat in data

România se află pe locul 5 în Europa când vine vorba de cele mai mari creşteri ale preţurilor pe metrul pătrat pe segmentul rezidenţial în primul semetru din acest an, potrivit unui studiu realizat de RE/MAX în 15 state europene. Cu toate acestea însă, raportat la costul pe metrul pătrat, România se află pe ultimele locuri în clasament.

„Studiul realizat de RE/MAX Europe arată că preţurile pentru proprietăţile rezidenţiale din România au crescut, în primele şase luni ale acestui an, cu cca. 5,9% comparativ cu finele lui 2015, ajungând la cca. 900 de euro/mp”, a declarat Răzvan Cuc, Preşedinte RE/MAX România.

Astfel, ţara noastră se află pe locul cinci în Europa, după Portugalia, unde preţurile au crescut cu 14,3%, Germania – cu un avans de 11,24%, Turcia – 10,68% şi Spania – cu 6,64%. La polul opus se situează ţări precum Slovacia sau Grecia, unde preţurile au scăzut chiar şi cu până la 3%, sau Elveţia, unde majorarea a fost infimă, de sub 1%.

 

Cele mai mari creşteri S1 2016
Ţara Evoluţie S1 2016
Portugalia 14,29%
Germania 11,24%
Turcia 10,68%
Spania 6,64%
România 5,88%
Cehia 5,01%
Finlanda 1,00%
Italia 1,00%
Slovenia 0,97%
Austria 0,94%
Olanda 0,84%
Franţa 0,51%
Elveţia 0,40%
Grecia -2,00%
Slovacia -2,85%

 

Cu toate că România este fruntaşă în ceea ce priveşte creşterile preţurilor în prima jumătate a anului, dacă este luat în calcul costul pe metrul pătrat, acesta se situează la cca. 900 de euro. Pe primele locuri în acest sens se află Elveţia, Franţa şi Germania, unde preţurile pe metrul pătrat sunt cuprinse între 5.785 euro/mp şi 2.860 euro/mp. La polul opus se află ţări precum Turcia, unde preţul pe metrul pătrat a fost în primul semestru de doar 534 de euro, Cehia (832 euro), Slovacia (879 euro) şi România (900 euro).

 

Top preţ / metrul pătrat
Ţara Preţ mp 2016 Preţ mp 2015 Evoluţie S1 2016
Elveţia 5.785 € 5.762 € 0,40%
Franţa 2.965 € 2.950 € 0,51%
Germania 2.860 € 2.571 € 11,24%
Austria 2.800 € 2.774 € 0,94%
Finlanda 2.426 € 2.402 € 1,00%
Olanda 2.052 € 2.035 € 0,84%
Spania 1.590 € 1.491 € 6,64%
Slovenia 1.454 € 1.440 € 0,97%
Italia 1.414 € 1.400 € 1,00%
Portugalia 1.152 € 1.008 € 14,29%
Grecia         980 € 1.000 € -2,00%
România 900 € 850 € 5,88%
Slovacia 879 € 905 € -2,85%
Cehia 832 € 792 € 5,01%
Turcia 534 € 482 € 10,68%

 

În ceea ce priveşte închirierile pe segmentul rezidențial, preţul pe metrul pătrat a rămas aproape neschimbat în majoritatea statelor. Astfel, în România acesta se situează la cca. 5 euro/mp, la acelaşi nivel ca şi la finele lui 2015. Cele mai mari valori sunt înregistrate în Elveţia (17 euro/mp), Olanda (13 euro/mp), Franţa (12,6 euro/mp) şi Finlanda (12,5 euro/mp). La polul opus se află Turcia – 2,27 euro/mp, Grecia – 4,2 euro/mp, Italia –  cca. 5 euro/mp şi România, cu 5 euro/mp.

 

Evoluţia Chiriilor S1 2016
Ţara Evoluţie S1 2016 Preţ mp 2016 Preţ mp 2015
Austria 0,00% 7,10 € 7,10 €
Cehia 0,00% 5,00 € 5,00 €
Elveţia -8,35% 16,90 € 18,44 €
Finlanda 1,78% 12,56 € 12,34 €
Franța 0,00% 12,60 € 12,60 €
Germania 8,57% 9,50 € 8,75 €
Grecia 0,00% 4,20 € 4,20 €
Italia 0,51% 4,92 € 4,89 €
Olanda 1,58% 12,85 € 12,65 €
Portugalia 8,26% 5,90 € 5,45 €
România 0,00% 5,00 € 5,00 €
Slovacia 5,62% 9,40 € 8,90 €
Slovenia 0,00% 5,99 € 5,99 €
Spania 1,43% 7,10 € 7,00 €
Turcia 8,45% 2,27 € 2,07 €

 

1.908 euro/mp, preţul mediu plătit de un european pentru o locuinţă

 

Studiul RE/MAX a mai evidenţiat că piaţa imobiliară din Europa este extrem de diversificată, existând diferenţe majore de la ţară la ţară. Cu toate acestea, sigurul numitor comun la nivelul Europei este reprezentat de nivelul minim istoric al ratelor de dobândă la creditele imobiliare, fapt ce a determinat o creştere a cererii la nivel rezidenţial şi, de asemenea, a preţurilor.

Astfel, în prima jumătate a acestui an, un european a plătit în medie 1.908 euro/mp pentru achiziţia unei locuinţe, 91% dintre locuitorii ţărilor luate în calcul visând la o proprietate. În ceea ce priveşte chiriile, preţul mediu la nivelul Europei s-a situat în perioada analizată la 8,08 euro/mp, pe segmentul rezidențial.

 

Peisajul imobiliar european, în următoarele şase luni

Piaţa imobiliară locală şi europeană va fi influenţată de schimbări legislative sau alte tipuri de mişcări geopolitice (ex. Brexit). Astfel, la nivel local, în ceea ce priveşte previziunile pentru următoarele şase luni, RE/MAX Europe estimează că preţurile pe metrul pătrat, atât la vânzare cât şi la închiriere, vor rămâne stabile, în timp ce legea Dării în plată ar putea avea chiar un efect uşor negativ în numărul de tranzacţii. Cu toate acestea, investiţiile pe segmentul imobiliar din România vor fi în continuare la un nivel ridicat, printre cele mai mari din CEE, conform statisticii.

“Economia şi piaţa imobiliară sunt puternic influenţate de situaţia politică din anumite regiuni. Alte influenţe majore sunt determinate de schimbări legislative locale sau europene, cât şi de evoluţiile dobânzilor pentru creditele imobiliare”, a declarat Michael Polzler, Managing Director RE/MAX Europe.

Cu toate acestea, reprezentantul companiei consideră că următoarele şase luni vor aduce o creştere a preţurilor pe segmentul rezindenţial, atât în ceea ce priveşte vânzarea, cât şi închirierea.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Profesor din Miercurea Ciuc anchetat că ar fi abuzat sexual elevi timp de 20 de ani

O nouă investigație a publicației Átlátszó Erdély arată cum un fost profesor de istorie...

Ordinea de zi a ședinței JAI nu include aderarea României la Schengen

Surse guvernamentale afirmă că în întâlnirea care va avea loc pe 4, respectiv 5...

Tulcea: 36 de școli închise din cauza viscolului care a avariat infrastructura

O parte din unitățile de învățământ din Tulcea sunt închise și azi, datorită viscolului...

Alte articole

Profesor din Miercurea Ciuc anchetat că ar fi abuzat sexual elevi timp de 20 de ani

O nouă investigație a publicației Átlátszó Erdély arată cum un fost profesor de istorie...

Ordinea de zi a ședinței JAI nu include aderarea României la Schengen

Surse guvernamentale afirmă că în întâlnirea care va avea loc pe 4, respectiv 5...