Creșterea pensiilor cu 40% ar destabiliza complet România. Creșterea deficitului bugetar ar ajunge la 11% din PIB în 2021

Majorarea punctului de pensie cu 40% ar însemna o creștere imensă a deficitului bugetar din România. În cazul în care legea ar fi adoptată, diferența dintre banii cheltuielile și veniturile României ar ajunge la 11%. Ar exista astfel un risc sistemic mare prin agravarea stării bugetului public, potrivit raportului de analiză a convergenţei “România – Zona Euro, Monitor”, publicat pe site-ul Băncii Naţionale a României.

„Un risc sistemic mare este posibil prin agravarea stării bugetului public, a finanţelor publice, destabilizarea economiei dacă se majorează punctul de pensie cu 40%, ceea ce ar duce la o creştere a deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din PIB. Am avea o reacţie a pieţelor financiare ce ar putea afecta grav economia, îngreunând revenirea în 2021. În loc de o corecţie macroeconomică ordonată, pe mai mulţi ani, am fi obligaţi la o corecţie dezordonată, foarte costisitoare economic şi social”, se precizează în raportul citat de Agerpres.

Ciolacu nu înțelege mecanismul relativ simplu al îndatorării României și spune, în contiuare, că speră ca legea să fie adoptată.

Articolul continuă mai jos:

„Vom intra mâine în plenul reunit cu proiectul de rectificare şi vom face modificările ca legile votate în parlament, e o lege votată, să se respecte, respectiv să fie mărite pensiile cu 40%. Am auzit şi eu guvernatorul Băncii Naţionale, care a spus că s-au împrumutat aproape 7 miliarde de euro în şapte luni, respectiv un miliard de euro pe lună. Să vină să ne spună unde sunt aceşti bani şi de ce nu avem bani să mărim pensiile. (…) Eu cred că liderii atât PMP, cât şi UDMR, Pro România mi-a confirmat, domnul Tăriceanu a zis că votează în continuare… Am avut discuţii şi cu minorităţile, sper că sunt consecvenţi în continuare, au votat şi data trecută mărirea pensiilor cu 40%”, a declarat Ciolacu, luni seara, la TVR 1.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii