Compania de Apă Arieş continuă procesul de dezvoltare şi modernizare

Proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii”, este un proiect în care s-au realizat economii în valoare de aproximativ 6 milioane euro + TVA. Accesarea economiilor rezultate în urma implementării măsurilor programate pentru perioada 2013 – 2015 poartă denumirea de:  “Investiţii şi dotări pentru îmbunătăţirea capacităţii de operare a Companiei de Apă Arieş Turda.”

Proiectul evoluează continuu și pas cu pas ajunge să își atingă obiectivele propuse: modernizarea sistemului de alimentare cu apă și apă uzată din arealul de deservire al CAA,  precum și achiziționarea de către CAA a unor utilaje și echipamente de ultimă generație,  cu scopul de a crește capacitatea de operare, de a completa şi eficientiza capacitatea operatorului privind reducerea pierderilor de apă și, totodată de a asigura creşterea randamentului de mentenanță a reţelelor de apă uzată.

„În cursul anului 2014, Compania de Apă Arieş a efectuat demersuri susţinute pe langă AM POS Mediu cu scopul de a utiliza o parte din economiile realizate în cadrul proiectului „ Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii”.

Astfel, în data de 2 septembrie 2015 au fost aduse și predate la CAA de către firma SC TERRA ROMANIA UTILAJE DE CONSTRUCTII SRL, trei buldoexcavatoare marca JCB. Modelul de excavatoare livrate este JCB 3CX. Contractul se numește “Echipamente Operaționale – Lot 1” și are o valoare de 1.176.102,00 Lei  fara TVA.  În cadrul acestui contract urmează să se mai livreze un excavator JCB, model JCB 1CX.

În aceeași zi au mai fost furnizate de firma SC LEADER ECO SRL, echipamentele: Sistem de înregistrare a zgomotelor de pierderi cu logger; Generator de impulsuri pentru localizarea conductelor nemetalice; Loggeri de presiune şi de date; Microfon cu protectie la vânt; Obturator mecanic pentru conducte polietilenă 16-63 mm; Obturator hidraulic pentru conducte polietilenă 63-200 mm; Obturator hidraulic pentru conducte polietilenă 180-250 mm; Obturator hidraulic pentru conducte polietilenă 250-400 mm; Unitate mobilă de inspecţie video a racordurilor Dn 50-200 mm; Sistem de încălzire şi recirculare apă caldă pentru autocurăţitoare combinate minim 34 KW. Valoarea contractului este de 409.500 lei.

Ceea ce ne-am propus, realizăm: procesul de montare a contoarelor cu citire la distanță este în derulare, continuă procesul de achiziționare a utilajelor și echipamentelor de ultimă generație, se reabilitează și modernizează clădirile administrative ale CAA (de pe strada Axente Sever) și spațiul operațional de pe strada G-ral Dragalina, lucrări ce fac parte din contractul denumit: „Reabilitare clădiri și spații operaționale”.
Fiecare pas pe care îl facem, aduce cu sine o realizare și implicit, un progres. Dorim să fim un operator performant, a cărui preocupare este oferirea unor servicii de calitate către cetățeni„, a declarat directorul general al CAA, Cristian Octavian Matei.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii