alin tise banner

Clujul a intrat în reţeaua mondială de turism Uniglobe

Compania clujeană Eximtur a devenit partener pentru România al rețelei globale de business travel Uniglobe Travel International. Divizia de servicii integrate pentru călătorii de afaceri și organizare de evenimente a Eximtur a avut o creștere a vânzărilor de 16% față de 2015.

Echipa diviziei este formată din 35 consultanți specializați care deservesc 120 de clienți corporate și își desfășoară activitatea în patru centre aflate în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu. Dintre evenimentele importante în a căror organizare s-a implicat anul trecut se numără Festivalul Internaţional de Film Transilvania și Festivalul Internațional Interferențe.

“Afilierea la Uniglobe ne oferă accesul la un sistem internațional mai performant de management al călătoriilor cu scop de afaceri. Deschiderea spre tehnologie de vârf, programe informatice și sisteme de rezervări care optimizează prețuri și tarife, gestionarea mai operativă a solicitărilor clienților, accesul la furnizori atent selectați și validați de rețeaua globală, sunt principalele avantaje”, a declarat Lucia Nora Morariu, director general al Eximtur.

„Acest parteneriat este avantajos pentru ambele părți. Sfera noastră de acțiune la nivel global va aduce avantaje semnificative Eximtur și clienților săi, în timp ce notorietatea puternică pe care o are Eximtur în România va consolida recunoașterea brandului nostru pe plan local” spune Derek Hearl-Maunder, președinte Uniglobe pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Compania clujeană deţine 28 de agenții proprii şi francizate, în 19 orașe. La finalul anului 2016, avea 156 angajaţi, vânzări de 47 de milioane de euro și un profit de 300.000 de euro. În topul naţional al celor mai mari agenţii din România în funcţie de cifra de afaceri se mai numără Eurolines, Christian Tour, Happy Tour, Paravion Tour.

Uniglobe are sediul central în Canada, activează în domeniul business travel și leisure travel, deservind un portofoliu de clienți din 60 de țări şi raportează un vânzări anuale de 5 miliarde de dolari.

masca-medicala
Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii