Cât câştigă un român faţă de un vest-european

Cu un salariu minim de 275 de euro, România ocupă penultimul loc în clasamentul statelor membre ale Uniunii Europene, Bulgaria fiind singura țară unde se înregistrează un salariu mai mic: 235 de euro.

La polul opus, cu un salariu minim pe economie de 8,5 ori mai mare decât al Bulgariei, se află Luxemburgul, unde remunerația minimă atinge 1.999 euro. În comparație cu salariul minim garantat în anul 2008, de 139 de euro, România a înregistrat progrese, reușind să-și dubleze salariul pe parcursul ultimilor 10 ani.

Această creștere plasează țara pe locul 2 în Europa în termeni de modificări salariale, însă decalajul față de media europeană rămâne semnficativ. Potrivit Biroului de Statistică al UE (Eurostat), la 1 februarie 2017, 22 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene foloseau un nivel minim național de salarizare, excepție făcând Austria, Cipru, Danemarca, Italia, Finlanda și Suedia.

Datele reliefează trei grupuri principale de state membre în ceea ce privește nivelul minim de salarizare, exprimat în euro. Rația de 1:9 dintre cel mai mic și cel mai mare salariu minim din UE se reduce la 1:3 atunci când se ia în calcul puterea de cumpărare standard, deoarece statele cu salarii minime reduse au prețuri relativ reduse comparativ cu cele unde se înregistrează salarii minime mai ridicate.

Salariile în Europa

  • Sub 500 euro: Bulgaria (235), România (275), Letonia, Lituania (380), Cehia (407), Ungaria (412), Croația (433), Slovacia (435), Polonia (453), Estonia (470)
  • 500-1.000 euro: Portugalia (650), Grecia (684), Malta (736), Slovenia (805), Spania (826)
  • Peste 1.000 euro: Luxemburg (1.999), Irlanda (1.563), Olanda (1.552), Germania (1.498), Franța (1.480), Marea Britanie (1.397)
Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii