Sunteti aici:EconomicCaravana Târgului Produs de Cluj, pentru trei zile la Satu Mare

Caravana Târgului Produs de Cluj, pentru trei zile la Satu Mare

Publicat in data

Caravana Târgului Produs de Cluj va ajunge vara asta pentru a doua oară la Satu Mare. În zilele de 9, 10 și 11 august, sătmărenii vor putea admira/ degusta (după caz) și cumpăra produsele artizanilor și producătorilor clujeni, ce își vor etala mărfurile în parcare mall-ului Shopping City Satu Mare.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, declară cu privire la acest eveniment economic și cultural, deopotrivă: „Caravana Târgului Produs de Cluj se întoarce la Satu Mare la doar patru luni de la precedenta vizită, deoarece sătmărenii s-au dovedit a fi gazde de excepție. Din dorința de a fi prezenți în cât mai multe orașe din țară, pentru a ne prezenta unui public cât mai larg, de regulă, nu organizăm două târguri în același oraș într-un an. Dar primirea și aprecierile de care ne-am bucurat aici, solicitările venite pentru o nouă ediție, ne-au făcut să refacem programul și să ne întoarcem, la Satu Mare pentru a doua oară în 2019 și suntem convinși că nu vom regreta decizia.”

Caravana Târgului Produs de Cluj: produse naturale, artă tradițională, magie și folclor

La această ediție a Târgului Produs de Cluj la Satu Mare vor fi prezenţi aproximativ 60 de producători şi artizani, care vor expune uleiuri presate la rece, miere de albine şi produse apicole, brânzeturi, preparate din carne, dulcețuri, siropuri, turtă dulce, ciocolată şi prăjituri de casă, preparate după rețete tradiționale. Pe standuri vor fi și vinuri, lavandă şi produse pe bază de lavandă, costume populare şi accesorii necesare acestora, bijuterii lucrate de mână, ceramică, jucării şi produse de marochinărie.

De asemenea, sătmărenii vor avea la dispoziție și fructe și legume de sezon. Întreaga ofertă din cadrul Târgului Produs de Cluj provine direct de la producători, astfel că sătmărenii vor avea ocazia să achiziționeze marfă de calitate, la preț de producător, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Cluj.

Citește și Radiofrecvența hexapolară „ucide” celulita în 30 de minute. Pregătește-te pentru vacanța la mare!

Program gratuit de depistare a tuberculozei în 5 județe din Transilvania

Metoda „Accidentul” ucide! A făcut infarct când a fost sunată

Vizitatorii mari şi mici vor avea la dispoziţie un modern parc de distracţii, activități specifice vârstei, dar și un spectacol de magie. Iubitorii de folclor sunt aşteptaţi zilnic la spectacolele susţinute de artişti de renume şi de tinere talente în ale jocului și cântecului popular.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

produs de cluj 1

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – Anunt 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – Anunt

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – Anunt 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – Anunt

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...