Buluc pe litoral şi la Felix, în vacanţa de 1 mai

Staţiunile Mamaia şi Vama Veche, Valea Prahovei şi Băile Felix au atras cei mai mulţi turişti pentru vacanţa de 1 mai, care au cumpărat de la agenţii pachete de două nopţi cuprinse între 135 şi 800 lei/persoană, în funcţie de hotelul ales.

Datele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) arată că pe litoral, unde 70-80% din hoteluri au fost deschise de 1 mai, gradul de ocupare a fost de 100% în Mamaia şi Vama Veche, urmate de Neptun şi Mangalia, pachetele de vacanţă fiind cumpărate într-o proporţie covârşitoare încă din momentul lansării.

Vânzările pentru vacanţa de 1 mai au fost mai mari cu 12% faţă de anul trecut. 42% dintre turiştii care au ales România au cumpărat pachete pentru litoralul românesc. Prin agenţiile de turism şi individual, litoralul a atras peste 40.000 de persoane cu această ocazie.

Pe segmentul balneo, staţiunea Băile Felix a înregistrat cei mai mulţi turişti, urmată de Călimăneşti-Căciulata şi de Sovata, iar pe Valea Prahovei gradul de ocupare a fost de 75-80%, turiştii preferând staţiunile Sinaia şi Buşteni.

10.000 de turişti au ales staţiunile bulgăreşti, cele balneare din Ungaria sau capitalele europene, pentru vacanţe de trei-patru zile, cu o valoare cuprinsă între 120 şi 500 de euro/persoană, şi Antalya, Dubai sau Sharm El Sheikh, pentru o săptămână, începând de la 490 euro/persoană.

“Mai multe evenimente organizate în acest an pe litoral au atras turiştii pentru vacanţa de 1 mai, fie că a fost vorba de festivaluri de muzică, concerte sau expoziţii de maşini, şi nu hotelierii. Gradul de ocupate a fost de 100% în Mamaia datorită evenimentelor gândite de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, condusă de ANAT şi de FAPT. Oricât de bun ar fi un hotel, fără promovarea asociaţiilor şi fără vânzările agenţiilor, turiştii nu vin în număr mare”, declară Burcea.

ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel național, european și internațional. Ea are ca membri activi 500 de agenții care cumulează 80% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la 1 miliard de euro anual și care au 4.600 de angajați. Industria turismului în România are 120.000 de angajați și contribuie la economia națională cu 2% din produsul intern brut.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii