Aplicațiile IT invadează Clujul

Dincolo de programele informatice derulate de către companiile consacrate din oraș, entuziaștii din domeniu, mulți dintre ei aflați la prima experiență, pun în practică la Cluj sute de aplicații prin care vor să ne facă viața mai ușoară. Unele au trezit interesul autorităților sau instituțiilor locale, altele chiar al marilor investitori.

Cluj Bus este o aplicație interactivă tradusă în patru limbi (română, maghiară, engleză și germană) ce are rolul de a facilita modul în care utilizatorii se deplasează cu mijloacele de transport în comun din municipiu, de a-i încuraja să apeleze la acestea și de a reduce din poluarea urbană. Ea le permite să fie la curent cu stațiile și punctele de interes din jurul lor.

Include o hartă offline interactivă , o busolă integrată, orarul liniilor de autobuz, succesiunea stațiilor. Aplicația a fost lansată pe AppStore la prețul de 1 euro. Cluj Bus indică stațiilor care au casă de bilete, anunță stația curentă și următoare în timp ce te deplasezi, punctele de interes (turistic, cultural, instituțional, medical, zone de taxi) din jurul stațiilor și permite cumpărarea de bilet prin mesaj telefonic.

Industria transporturilor, cea mai accesată

În același domeniu, dar ca mecanism de control, a fost pusă în practică BocterApp, prin care orice utilizator de telefon inteligent poate anunţa pe ce autobuz, troleibuz sau tramvai se controlează bilete. Tinerii care au creat-o susțin că nu vor să falimenteze Compania de Transport Public, ci să schimbe un sistem pe care îl consideră greşit, cu nerespectarea drepturilor călătorilor, amenințări sau intimidare. Ținta aplicației o reprezintă studenții din Cluj. Aplicația de pe iOS şi Android este inspirată din cele prin care șoferii anunță radarele de pe diferite drumuri și a putut fi descărcată gratuit pentru o perioadă de şase luni.

O firmă IT din oraș a dezvoltat Parking Plus, unde şoferii găsesc cel mai apropiat loc de parcare liber din Cluj. Locurile libere sunt afișate în timp real pe telefonul mobil. “Este o soluție smart parking, prima de acest fel în România, care își propune să eficientizeze utilizarea locurilor de parcare, fie că este vorba de parcări aflate pe stradă sau parkinguri cu acces securizat”, a precizat Cristian Ureche, cofondator al platformei.

Pentru ca aplicația să funcționeze, este nevoie de aplasarea unor senzori pentru parcările de pe stradă sau a unui dispozitiv special creat pentru parcările cu bariere. Echipa clujeană a atras atenția firmelor din mai multe țări europene, care vor să implementeze sistemul. De altfel, aceasta a primit premiul “Business Wall of Fame – Best IoT Solution in Romania”.

Soluții pentru buna dispoziție

Gimini Moodtracker, creată de o echipă multidisciplinară de la o firmă locală, este denumită după numele greierele care îl sfătuiește pe personajul de poveste Pinocchio. După fiecare conversație și când utilizatorul își schimbă locația, aplicația generează o întrebare despre felul în care acesta s-a simțit. Pe baza unor informații introduse de utilizator, generează statistici și topuri despre felul în care locurile și persoanele din viața lui îi influențează starea de spirit.

Creatorul său, Dragoș Bîrlea, speră ca oamenii să o folosească pentru a se înțelege mai bine pe ei înșiși, stările pe care le generează cei din jurul lor sau experiențele pe care le au. Aplicația funcționează pe sistemele Android și a fost testată de 100 de persoane. Există o variantă gratuită, mai simplă, dar și o versiune care poate fi cumpărată.

Cinci tineri din Cluj, Claudiu Creţu, Călin Mihălceanu, Alexandru Marinescu, David Lapşanschi, Albert Miklos, au creat MoodFlux, care le permite utilizatorilor să schimbe muzica dintr-o listă de melodii în funcţie de starea de spirit. “Nu este doar una dintre puţinele aplicaţii desemnate câştigătoare din cele 7.000 de idei înscrise la nivel global în cadrul competiţiei Intel, ci un proiect pe care vrem să-l transformăm într-un business. Avem planuri serioase, ca aplicaţia să devină un player independent, multiplatformă, care să se conecteze la servicii de muzică online. Vrem ca aplicaţia să fie integrată în laptopuri, tablete”, spune Creţu.

Busolă de navigare prin labirintul media

În această lună, clujenii de la Zetta Cloud au lansat pentru preînregistrare soluția software TrustServista, finanțată de gigantul Google, despre care spun că poate determina automat nivelul de încredere a știrilor online. Prototipul va fi disponibil din primăvară, iar acum sunt selectați primii utilizatori care o vor putea testa înainte de lansare. Aplicația se adresează agențiilor de presă, jurnaliștilor de investigație și instituțiilor care vor să filtreze informația “toxică” din presa online și să înțeleagă care conținut este demn de încredere.

Știrile sunt procesate automat, prin folosirea de algoritmi de inteligență artificială. Analiza se axează pe determinarea sursei zero pe baza cărei sunt generate subiecte de presă. „În acest moment, aplicația procesează doar articole în limba engleză, din domeniile de știri generaliste, politică și evenimente. În viitor, va suporta majoritatea limbilor europene și un domeniu de știri cât mai larg. Feedback-ul potențialilor utilizatori ne va permite să aducem îmbunătățiri soluției, înainte de lansarea ei de anul viitor”, declară Emil Ștețco, cordonatorul Zetta Cloud.

Concurență din secuime pentru IT-iștii Clujului

La alegerile municipale din vară primăria clujeană a pus în funcțiune pe site-ul propriu o aplicație online pentru clujenii care nu știu unde trebuie să voteze. Aceasta oferă cetățenilor opțiunea de a afla numărul și adresa secției de votare la care sunt arondați. Aplicația este accesibilă și de pe dispozitive mobile, cu intrare pe portalul municipalității. Cei interesați trebuie să introducă numele străzii din buletin, după care li se afișează informațiile despre secția de vot corespunzătoare acelei artere. Prin clic pe denumirea secției, clujenii o pot vedea localizată pe hartă.

În “capitala IT-ului” cu mii de specialiști, Consiliul Județean (CJ) Cluj a desemnat drept câștigător al licitației privind implementarea unei aplicaţii turistice, compatibilă cu telefoane inteligente și tablete PC o societate din Miercurea Ciuc, Tourist Informator (TIMC), a cărei ofertă financiară, de 13.500 de lei, plus taxa pe valoarea adăugată (TVA), a avut costul cel mai mic. Folosită în mod gratuit, ea va integra informații descriptive cu obiective clujene, fiind integrată cu serviciile Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Cluj subordonat CJ.

TIMC trebuie să insereze materiale multimedia, precum imagini, text și hărți cu obiective turistice din județ, informații generale utile – unități de cazare, restaurante, posibilități de agrement, transport, farmacii non-stop, spitale de urgență, evenimente culturale în desfășurare. Aplicaţia va fi funcțională în sistemele de operare IOS, Android și Windows, iar conținutul va fi disponibil în cinci limbi de circulație: română, engleză, franceză, maghiară și germană.

„Este un nou pas înainte în demersurile care vizează promovarea la un nivel superior a potenţialului turistic al judeţului. Îmi doresc ca această aplicație să fie una prietenoasă cu utilizatorii și să contribuie, în completarea activităţii centrului nostru de informare turistică, la creșterea gradului de vizibilitate și atractivitate a principalelor obiective turistice din județ”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ. Ceilalți participanți la licitație au fost Root Security (19.450 lei),  Web Win Group (17.300 lei), Vision Plus Mobile (21.800 lei), Einsen Land (19.000 lei), Tech Guys (14.000 lei), Isoft SRL (18.167 lei), prețuri fără TVA.

Untold și Electric, cu un pas înainte

Cele mai importante festivaluri muzicale din Cluj, Untold și Electric Castle, au deja propriile lor aplicații descărcabile de pe internet. Din acest an, Untold va include în aplicaţia festivalului un sistem de check-in ca la aeroport care să reducă din blocajele care se produc la intrarea în Parcul Central. O altă funcţie va fi cea de control de la pupitrul DJ-ului al lanternelor de pe telefoanele mobile ale participanţilor, care să genereze un spectacol de lumini în ritmul muzicii. Ideea urmează să fie generalizată la marile festivaluri ale Europei.

Cristian Dascălu, fondator al Centrului Startup Transilvania, spune că astfel de aplicaţii trebuie să fie puse în practică informatice în folosul comunităţii, prin implementarea lor de către administraţia locală. „La Cluj sunt aplicaţii care îţi permit să comanzi de pe smartphone din meniul din restaurant, să fixezi telefonul pe un obiectiv turistic şi să obţii toate datele despre acesta, să vezi programul de transport local sau evenimente care au loc în oraş”.

TechFest, eveniment aflat în plină desfășurare la Cluj, concentrează aceste “creiere inteligente”. Primăriile din Cluj-Napoca, Alba Iulia, Oradea sau Târgu-Mureș vor să folosească pe scară largă aplicațiile IT. „Ar fi bine ca în următorii ani să concretizăm cât mai multe din cele mai bune aplicaţii prezentate. Ne dorim să fim legătura între start-up-uri şi administraţie, companiile mari, prin proiecte pilot pe care să le punem în practică la Cluj”, susţine Bianca Muntean, director executiv al clusterului ARIES Transilvania.

Călin Poenaru

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii