Americanii din Bulevardul Muncii îşi vând divizie după divizie

Grupul american cu fabrici la Cluj şi la Oradea şi-a vândut o divizie cu 4 miliarde de dolari. Compania Emerson Network Power (ENP) a început oficial o campanie de redefinire sub numele Vertiv.

Aceasta este un furnizor global de tehnologii de infrastructură pentru aplicații în cadrul centrelor de date, rețelelor de comunicații și mediilor comerciale și industriale. Compania cu sediul în Ohio (SUA) are 20.000 de angajați și 25 de unități de producție și asamblare în întreaga lume.

Fondul de investiţii Platinum Equity a achiziționat compania de la Emerson, în cadrul unei tranzacții care depășește 4 miliarde de dolari. Emerson păstrează un pachet minoritar de acțiuni în cadrul companiei. Bryan Kelln, președinte pentru operațiuni de portofoliu al Platinum Equity, afirmă că aptitudinile de conducere și expertiza tehnică a lui Rob Johnson fac din acesta liderul perfect pentru Vertiv.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Johnson susţine că trecerea la o nouă structură a acționariatului oferă o oportunitate unică pentru companie. „Fiind o companie independentă, Vertiv va dispune de foarte multă libertate în privința deciziilor legate de strategia de afaceri și investiții, va putea să opereze mai rapid, precum o companie recent înființată, și se va putea concentra asupra soluțiilor inovatoare pentru clienții noștri, inclusiv cei din domeniul cloud computing-ului, rețelelor mobile și rețelor pentru Internetul tuturor lucrurilor”, spune Johnson.

Vertiv va dezvolta portofoliul extins de produse și servicii pentru capacitățile de gestionare a energiei electrice, energiei termice și sistemelor IT pe care le oferea anterior ca ENP. În noiembrie 2013, Platinum Equity a achiziționat un pachet majoritar în cadrul diviziei de sisteme energetice și informatice încorporate a Emerson, ulterior denumită Artesyn Embedded Technologies.

În sprijinul redefinirii sale sub numele Vertiv, compania și-a lansat noul site web și în ianuarie 2017 va începe o campanie de prezentare a noii identităţi comerciale. Vertiv are activitate în 255 de centre de service din întreaga lume, cu 3.000 de ingineri de service și peste 400 de angajați care oferă suport tehnic. Vânzările din exercițiul fiscal 2016 au fost de 4,4 miliarde de dolari.

Fondată în 1995 de Tom Gores, Platinum Equity este o firmă globală de investiții cu un portofoliu de 30 de companii operaționale care oferă servicii clienților din întreaga lume. Platinum Equity este specializată în fuziuni și operațiuni, achiziționând și operând companii într-o gamă variată de piețe de afaceri. În 20 de ani, Platinum Equity a finalizat 185 de achiziții.

În septembrie, grupul Emerson, cu fabrici la Cluj şi Oradea, a vândut diviziile Leroy-Somer şi Control Tehniques către Nidec Corporation (Japonia), într-o tranzacţie de 1,2 miliarde de dolari, ce include şi o parte din operaţiunile din România.

150 de angajaţi lucrau pentru Leroy-Somer în Cluj şi 215 pentru Leroy-Somer şi Control Tehniques în Oradea. Emerson SRL Cluj-Napoca era anul trecut în primii cinci angajatori ai judeţului, cu 2.318 de salariaţi. Compania cu sediul pe Bulevardul Muncii a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 692 de milioane de lei şi un profit net de 19,6 milioane.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii