Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj i s-au aprobat lucrări de investiţii în infrastructura aeroportuară, după ce Comisia Europeană a avizat Masterul Planul General de Transport al României. Astfel, conform Consiliului Județean Cluj, vor fi reabilitate suprafeţe de mişcare, terminalul pasageri şi va fi construit un terminal cargo nou. Investiția este în valoare totală de 131 de milioane euro, strategia de implementare urmând a se realiza până în anul 2020.

Master Planul analizează obiectivele majore ale sistemului național de transport, acesta constituind un instrument strategic de planificare a intervențiilor majore (proiecte și alte acțiuni) ce sunt semnificative pentru obiectivele de transport la scară naţională.