De pe culmile succesului, a ajuns acum la limita sărăciei şi a disperării! Este destinul lui Rodion Roşca, clujeanul considerat părintele muzicii electronice româneşti.
După o viaţă plină de inspiraţie, în care a reuşit să dea naştere unor creaţii originale şi extrem de apreciate la vremea lor, acum, artistul trăieşte retras, într-o localitate la 30 de km de Cluj, măcinat de o boală cruntă: cancer la ficat.
Pe Rodion l-am găsit printre intrumentele sale. Nu este zi în care să nu dea naştere unor noi acorduri, pentru că, spune el, inspiraţia nu-l părăseşte niciodată. Dragostea pentru muzică îi dă putere să se trezească în fiecare dimineaţă. Uneori, însă, îl cuprinde spaima de viitor.
Rodion Ladislau Roşca a făcut minuni cu benzile de magnetofon. A creat o muzică underground, pe care tinerii din anii ’80 o savurau la maximum. A fost un rege, însă acum a devenit un sclav, înrobit de boală, sărăcie şi neputinţă.
Casa lui Rodion este un univers dezordonat, plin cu magnetofoane, pupitre de sunet, haine, lemne şi câteva fotografii ale mamei sale. Doar el îşi poate găsi ordinea in propriul haos.
Rodion compune însă in continuare, chiar dacă nu în ritmul de odinioară. Şi spune că nu se va opri până la ultima lui suflare. „If I die” este una dintre piesele pe care artistul a compus-o in doar două zile.
De patru ani, Rodion luptă cu o boală nemiloasă. O duce încă pe picioare, însă nu ştie când îl vor lăsa puterile.
Creaţiile lui Rodion au fost apreciate şi peste hotare, iar revistele de specialitate din străinătate il pun pe Rodion pe primele poziţii în topurile muzicale de gen.
În revista MODJO, Rodion ocupă locul 5 mondial într-un top al muzicii underground.
Pe 15 aprilie, Rodion va susţine un concert la Sala Radio din Cluj-Napoca, iar spectatorii pot face donaţii în bani pentru artistul clujean.
sursa: TVR Cluj