Muzeul Etnografic ne invită la Târgul Tradițional de Mărțișor

Se apropie zilele Babelor, iar prima zi de primăvară înseamnă pentru toţi românii că e zi de mărţişor. Muzeul Etnografic al Transilvaniei ne oferă ocazia de a alege dintre miile de modele pe cel mai potrivit mărţişor. O face cu ocazia unui Târg tradiţional, organizat în perioada 24 februarie – 1 martie 2017 în curtea Palatului Reduta din str. Memorandumului nr. 21.

Prin acest târg organizatorii îşi propun să realizeze un eveniment de referință în viața culturală clujeană, în cadrul căruia să reunească artiști plastici, artizani, meșteșugari, creatori ai unor mărțișoare de calitate lucrate manual, cu multă atenție și dăruire. De asemenea, prin acest eveniment se dorește reînvierea atmosferei târgului de mărțișoare de odinioară, care avea loc pe latura vestică a Pieții Unirii, în fața fostei Galerii de Artă.

Muzeul Etnografic a făcut selecția participanților la acest târg pe baza criteriilor de originalitate, creativitate, respectarea tehnicilor sau reinterpretarea modernă a acestora regăsite în mărțișoarele prezentate.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Toate mărțișoarele sunt realizate de către expozanți, atât meșteșugari și artizani, cât și artiști plastici.

Târgul va putea fi vizitat în perioada menționată, între orele 10-19. La acest eveniment vor participa peste 20 de expozanți, din toată Transilvania, de la Satu Mare până la Cristuru Secuiesc. Vă așteptăm!

 Pentru cei ce nu au aflat încă…

Mărțișorul este un obiect de podoabă care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, în prima zi a lunii martie, mai ales fetelor și femeilor. În prezent, este alcătuit dintr-o podoabă miniaturală și un șnur realizat din două fire răsucite de mătase, de culoare roșie și albă, cu ciucuri la capete.

În vechime, mărțișorul era un șnur alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în roșu și alb sau roșu și negru reprezentând contrariile: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Obiectul era dăruit copiilor și tinerilor – fete și băieți. Era legat la mână sau purtat în piept și avea un rol apotropaic.

România, împreună cu Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia, au realizat un proiect important, acela de a înscrie Mărțișorul în patrimoniul UNESCO, proiect aflat în etapa de evaluare finală.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii