Muzeul de Artă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca a înregistrat peste 350.000 vizitatori în 2016

Una din cele mai prestigioase instituţii culturale clujene, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, aflat sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a înregistrat pe parcursul anului 2016 un număr record de vizitatori. Astfel, numărul iubitorilor de artă care au trecut pragul aşezământului cultural clujean în anul 2016 a fost de nu mai puţin de 58.160 de vizitatori.  Comparativ cu anul 2015 acesta reflectă o creştere procentuală de7.74%. Nivelul a fost atins la finalul unei perioade de creştere constantă, numărul vizitatorilor din anul precedent fiind cu 65.58% mai mare comparativ cu anul 2011.

Trend ascendent pe toate palierele

Tendinţa de creştere a numărului de vizitatori a caracterizat mai multe zone. A crescut numărul activităţilor derulate la sediul Muzeului de Artă, dar şi expoziţiile care au vizat lucrări din patrimoniul muzeului. Pe plan naţional şi internaţional ele au totalizat în anul precedent 293.945 de vizitatori. În acelaşi timp, trendul ascendent s-a menţinut şi în ceea ce priveşte numărul expoziţiilor găzduite pe parcursul anului 2016. Muzeul a  realizat 56 de expoziţii temporare comparativ cu 12 câte se preconizau iniţial.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Lucrările din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca  au făcut obiectul unor expoziţii importante în străinătate. Ele au fost expuse în cadrul unor muzee de prestigiu precum Muzeul Naţional al Chinei din Beijing şi Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu, dar şi în galerii de artă europene. Numărul manifestărilor cultural-artistice şi al evenimentelor organizate de către Muzeul de Artă s-a ridicat în anul 2016 la nu mai puţin de 75, acestea bucurându-se de un real succes în rândul participanţilor.

,,Aceste rezultate mă bucură întrucât ele indică faptul că interesul pentru artă este unul în continuă creştere, tot mai multe persoane fiind dornice să treacă pragul muzeului şi să descopere numeroasele exponate şi valori ale patrimoniului cultural pe care le deţinem”, a declarat preşedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tişe 

Evoluţia numărului de vizitatori ai Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în ultimii ani, a fost după cum urmează:

2016 – 58160 de vizitatori

2015 – 53978 de vizitatori

2014 – 45969 de vizitatori

2013 – 44490 de vizitatori

2012 – 43206 de vizitatori

2011 – 35124 de vizitatori

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii