Programul ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, cunoscut sub denumirea iniţială de „Şcoala altfel” a fost pentru elevii unei clase a Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, prilejul de a vizita singurul muzeu de artă comparată din România.

Excursiile sunt mereu apreciate de elevi

Pentru cei ce studiază artele vizuale, ele sunt excursii de studii, unde elevii se bucură de frumuseţile ţării şi au ocazia să observe lucrări ale artiştilor vizuali, să intre cu aceştia în dialog, să fie astfel racordaţi la fenomenul artistic românesc contemporan. Evident, Clujul le oferă numeroase ocazii, prin expoziţiile excelente şi fermentul special, generat de o mişcare artistică clocotitoare, dar ceea ce lipseşte oraşului nostru este un muzeu de artă contemporană.

La Sângeorz-băi, un orăşel bistriţean cu un farmec aparte, ascuns între dealuri magice, funcţionează Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, coordonat de sculptorul Maxim Dumitraş. Împletind cu măiestrie arta contemporană cu elementul etnografic, muzeul oferă o cheie de lectură aparte a fenomenului artistic vizual românesc contemporan. Lemnul, piatra, marmura, metalul, lutul, fibra textilă, hârtia dezvăluie aici forţa luminii pure, prind glas şi spun povestea sufletelor, istoria acestor meleaguri şi cântă cu măiestrie balada mâinilor inteligente.

Muzeul în câteva cuvinte

” Un muzeu de artă comparată este un spaţiu al legitimării, dovadă a comunicării, a timpului, care nu greşeşte în selecţie, a faptului că toată experienţa umană, ceea ce este valabil rămâne undeva. Chiar dacă nu întotdeauna putem explica sensul corespondenţei, ochiul ne arată, că lucruri foarte diferite pot sta împreună, că obiectele utilitare, stilizate în timp de secole, intră in dialog direct cu obiectul artistic contemporan. Există un spirit al locului, al legăturilor şi corespondenţelor, într-un astfel de muzeu putem găsi argumente, putem observa că, în acest amplu ‘amalgam’ al facerii, în timpi diferiţi, lucrurile se rostuiesc” spune pe site-ul muzeului Maria Magdalena Crişan.

Alaturi de lucrări ale artiştilor vizuali realizate în cadrul simpozioanelor de artă pe care Maxim Dumitraş le organizează frecvent  la Sângeorz, stau numeroase obiecte din arealul etnografic, care  îşi leapădă rolul practic şi  investite cu valenţe estetice, devin componente ale unor instalaţii emoţionante. Furca de tors, talanga de la gâtul animalelor, diverse alte obiecte utilizate în gospodărie la prelucrarea fibrelor textile, elemente metalice, linguri de lemn, roţi, toate îmbracă veştmânt nou şi aşteaptă ochiul experimentat al privitorului care să identifice coduri şi să-şi creeze propria poveste.

Este un spaţiu al multiplelor deschideri simultane, unde ni se aştern la picioare covoare mozaicate de lut smălţuit, iar trecerea prin sălile muzeului este absolut liberă, fără un traseu prestabilit, astfel încât descoperi în ritmul propriu succesiunea de sugestii artistice, de semnificaţii, într-o uluitoare mixtură de artă contemporană şi element etnografic adus în contemporaneitate.

Numeroşi artişti vizuali au trecut pragul acestor locuri, lăsând în urmă lucrări importante, pe care elevii clasei a XI-a B au avut bucuria de a le descoperi alături de diriginta lor, profesor Adela Gocan.  Însoţită de un grup de profesori ai acestui liceu, au descoperit încă o dată  cu împreună tinerii artişti vizuali în devenire, faţa frumoasă a mişcării artistice româneşti contemporane.

Deşi a umplut contextul muzeal, Maxim Dumitraş nu se teme de spaţiile goale, iar generozitatea cu care încurajează artiştii şi cu care găzduieşte evenimente culturale din diverse arii, dovedesc un spirit nobil, a cărui fineţe artistică se acordează cu magia locurilor.

Maxim Dumitraş şi umplerea golului

„Golul este o formă plastică, spune Maxim Dumitraş. Ţine de metafizică, şi de religie, şi de sculptură, şi de poezie şi  credem, şi de muzică. Nu tu încercuieşti, nu există exteriorul cercului. Dacă ai scris cercul(mandala) în pământ, ai anulat tot pământul care nu este cuprins în ea, adică l-ai unit cu cerul, cu divinul. Nu mai există acum decât absenţa încercuită.

Singura reală. Singura realitate, adevăr şi viaţă.

Numele de absenţă este dat de cei de dincoace de cerc. Acolo nu e nimeni spun cei care nu văd că acolo este totul. Zeul. Înţelesul.

Nici, nici (neti neti) aparţine lumii din afara cercului.

Realul ontologic este înlăuntrul cercului, mandalei; irealul, maya, este în afară.

Dar, metafizic, această lume a făcut cercul, ca ea să poată fi.

Cercul nu are uşă, trebuie să intri în cerc cu cercul tău cu tot. Şi omul este o absenţă încercuită. Dar trebuie să ştii că nu existenţa ta fizică este aceea care contează metafizic sau plastic. Contează înţelesul pe care îl dai lumii tale”. Aceasta e lecţia pe care Maxim Dumitraş o dă în felul său, într-un muzeu cum bine i-ar sta unuia similar la Cluj-Napoca.