Maria Ploae va primi Premiul de Excelență la TIFF 2020

Cu o carieră impresionantă, care se întinde pe mai bine de patru decenii, actrița Maria Ploae va fi celebrată la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). La gala de închidere din 8 august, organizată pentru prima dată în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, actrița va fi distinsă cu Premiul de Excelență TIFF, scrie CineMagia.

O prezență magnetică pe marele ecran și un talent veritabil al scenei românești, Maria Ploae a jucat în peste 40 de lungmetraje și a strălucit în roluri memorabile alături de nume mari ale cinematografiei române. Actrița s-a născut în 1951 și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1975.

A obținut primul rol încă din facultate, fiind remarcată de Sergiu Nicolaescu, care a distribuit-o în filmul „Un comisar acuză” (1974). În același an a apărut în „Frații Jderi”, iar publicul urma să fie cucerit de farmecul ei în „Toamna bobocilor” (1975). Cei care au copilărit în anii ’80 au îndrăgit-o în „Dumbrava minunată” (1980), iar sălile de cinema s-au umplut la „Promisiuni” (1985), filmul Elisabetei Bostan pentru care Maria Ploae a câștigat Premiul de interpretare la Costinești.

Cinefilii i-au urmărit ascensiunea în filme de Mircea Veroiu, precum „Dincolo de pod” (1976) sau „Mânia” (1977), și în cele regizate de Nicolae Mărgineanu, începând cu rolul Veronicăi Micle în pelicula „Un bulgăre de humă” (1989). Cel care avea să-i devină partener de viață i-a oferit roluri și în „Ștefan Luchian” (1981), „Undeva în Est” (1991), „Faimosul Paparazzo” (1999), „Binecuvântată fii, închisoare” (2002), „Logodnicii din America” (2007) și „Cardinalul” (2019), acesta din urmă inclus în selecția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.

În 2002, a fost decorată cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”. Anul acesta, Maria Ploae intră în galeria marilor actori români distinși cu Premiul de excelență TIFF, oferit de Mercedes Benz. Vineri, 7 august, actrița va fi prezentă la proiecția filmului „Cardinalul” (UBB, 21,30), alături de regizorul Nicolae Mărgineanu, dar și la cea a scurtmetrajului „Contraindicații”, de Lucia Chicoș, inclus în secţiunea Cinéfondation a Festivalului de la Cannes și proiectat de la 23,45, la Coșbuc.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii