Recent, pe 30 martie, a fost lansat romanul ”Dincolo de stelele reci” (250 de pagini), un roman inedit pentru literatura română contemporană, prin stil, prin noutatea limbajului, prin tematică, prin felul în care este construit. E un roman de aventură dar și un roman al semnificațiilor și al pildelor. Este un roman complex în care totul pornește de la viața cazonă dintr-o unitate militară de vânători de munte, într-un timp plasat înainte de 1989. Care a fost punctul de pornire al acestui roman?

Horia Muntenus:  Am scris cartea cu gândul la comandanții și camarazii mei din Batalionul 24 Vânători de Munte. Romanul s-a născut sub cetină, într-o zi în care se vedeau, mai bine ca niciodată, ciutele sărind pe stânca golașă. S-a scris, singur, în mintea mea, din bătăile inimii. L-am ținut multă vreme înfășurat în memorie, ascuns printre amintiri, ca pe un drapel al tinereții mele. E un roman al tulburătoarelor chemări, al întâmplărilor magice. Vom zice că este un roman fantastic dar e și un roman realist. Impresionează romanul meu. Sunt trei săptămâni de când i-am făcut lansarea și, în acest interval de timp, m-au sunat prietenii să îmi împărtășească punctele lor de vedere – erau absolut impresionați…

– Care este osatura lui?

H.M: Mă gândesc la versurile unui mare poet ardelean, George Coșbuc din poezia ”Moartea lui Fulger”: ”Ori buni, ori răi, tot un mormânt!/ Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!/ Credinţa-i val, iubirea vânt/ Şi viaţa fum!” Acțiunea romanului meu se desfășoară în fumul vieții, între lucruri vizibile și lucruri plasate în invizibil. Când vor să sugereze o situație neclară, soldații afirmă: ”E ceață!” Și atunci, într-ajutor le vine călăuză intuiția, iar intuiția e imaginativă și poate ”vedea” dincolo, creatoare de logică, predictibil, ca în vizionarea Istoriei.

Intuiția, pentru soldat, e determinată de instinct. Instinctele sunt verificate de antrenament, de pregătirea militară, de instrucție. Și toate instinctele lui trebuie să îi fortifice și să îi consolideze Curajul. Soldatul nu are nevoie de angoase ci de curaj. Intră cutezător prin perdeaua care desparte Lumea Vizibilă de acel Dincolo. Dincolo, în ceață, poate pândi inamicul. În roman, o astfel de intrare e ca un glisaj, ca o alunecare într-o lume a nălucirilor, a vedeniilor, dar se poate ca el, dincolo, în lumea lipsită de vizibilitate, să descopere inversul funcțiunilor, să descopere că, de fapt, lumea omenească vizibilă e una a încâlcelii, adeseori a halucinației – poate o halucinație legată de boala piramidelor sociale sau a ierarhiilor, poate o încâlceală caracteristică absurdului prezent, fără îndoială, în această Lume vizibilă, în care părerile pot lua înfățișările certitudinilor iar certitudinile pot fi declasate. Am auzit, cu toții, de multe ori, afirmația că ”omul e ca o părere: azi e, mâine nu mai e”. Omul ar fi, iată, doar o părere (adică o fantasmă) într-o lume a încâlcelii și a halucinațiilor. Poate e adevărat. Dar în romanul meu, pe traseul lecturii, se va desluși, încetul cu încetul, apropierea de gândirea platonică: Ideile au concretețe, întrupare, sunt vii (Platon le scria numele cu majuscule), într-un plan care le asigură unicitatea, absolutul existenței, eternitatea. Personajele cărții mele sunt Idei. Fie aici, fie dincolo, se întâlnesc oameni ca niște păreri, însă substanța cărții mele este aceasta: Omul în Lume nu e doar o Părere ci o Idee. Cartea mea e o încercare de a (re)descoperi această cauză luminoasă.

Pornind din Realitate, se săvârșesc fapte reale și imaginare, legate unele de altele, în dezvoltarea epică, astfel încât coerența povestirii e dată de acest amestec între întâmplările reale și cele petrecute în ficțiune: un plan real continuă unul imaginar care prelungește un plan real. Eu cred că valoarea unui scriitor crește atunci când folosește ficțiunea pentru că apelează mai mult la creativitate, la ingenuitate. Și nu e vorba numai despre inteligență ci și despre acea călăuză numită Intuiție, cu pseudonimul Talent. În Artă, fără această călăuză devii un rătăcit. Este treaba fiecăruia să și-o descopere sau să și-o caute, nu există rețete, de cele mai multe ori, o călăuză se întâlnește printr-o revelație.

– Cartea este dedicată  cititorilor simpli sau complicați ?

H.M: Am simțit că cititorii vor să vadă romanul românesc, literatura autohtonă de azi, oamenii vor autori români contemporani, vor să citească literatura nouă românească. Se vrea ceva nou, proaspăt, de calitate, de performanță. Sigur că e greu să realizezi performanță, tocmai de aceea, publicul, care știe bine ce înseamnă asta, își dorește cu atâta fervoare un nou roman românesc. Se revendică, prin urmare, o împrospătare, o purificare a producțiilor literare, o reevaluare a potențialului creator. Nu ne imaginăm, desigur, că e la îndemâna oricui să facă asta, dar e nevoie de o infuzie de calciu, de vitamină în literatura contemporană românească.

– Revenind la carte… un atu al ei este stilul.

H.M: Este o carte scrisă cu sinceritate, din zvâcnirile trăirilor mele. De aceea cuvintele alcătuiesc această sintaxă suplă care mă exprimă, în care mă regăsesc.

Editorul, Cristian Ciulei, mi-a trimis cartea prin poștă, am desfăcut coletul poștal, aveam emoții, am avut răbdarea să desfac nodul șnurului din mătase roșie. Când am văzut și am pipăit coperțile mi-a venit în gând aforismul lui Georges-Louis Leclerc de Buffon ”Le style est l’homme même” – ”Stilul e omul însuși”. Cartea mea este un elogiu adus femeii, iubirii. ”Dincolo de stelele reci” e o carte care pledează pentru umanism, este un elogiu adus dragostei de oameni, de viață, de libertate, de dreptate, de armonie, un elogiu adus prieteniei, solidarității, camaraderiei. Este un manifest pentru Bine, Frumos și Adevăr.  Cu adevărat, sensul luptei noastre este acela de a descoperi dragostea și de a o mărturisi.

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.