Printr-o frumoasă întâmplare a fiinţei mele, cum spunea Nichita Stănescu, am avut bucuria să  o vizitez pentru prima oară  pe bătrâna doamnă de pe Tamisa. Nu, nu pe Regina Elisabeta, ci chiar Londra, cu clădirile ei fascinante, cu reţelele ei suprapuse de metrou şi tren, cu omnibuzele ei roşii, cu ploaia, norii şi frigul, ce-i stau atât de bine şi cu firescul unui oraş care a ştiut să asimileze cu demnitate numeroasele etnii, multiplele valuri de emigranţi şi să le găsească un rost şi un loc în mecanismul elegant al calmului englezesc proverbial.

Londra oamenilor obişnuiţi

Da, chiriile sunt neruşinat de mari, da, sistemul sanitar e cam vraişte, când e vorba de oamenii de rând, da, transportul scoate din buzunarele tuturor sume enorme, dar e un oraş unde poţi munci, iar dacă eşti suficient de isteţ să ieşi din zona celor 7,5 lire pe oră, care nu te ajută să supravieţuieşti, dacă nu te temi, nu laşi rigiditatea să te împiedice şi ai curajul de a învăţa şi a încerca lucruri noi, Londra e un loc care îţi permite să creşti.

Desigur, nu prea îţi rămâne loc de viaţă personală, nu te prea vezi cu copiii, viaţa de familie se reduce la traiul în comun, plata facturilor şi perpetua alergătură de la un loc de muncă la altul, mereu pe drumuri, mereu cu gândul la locul următor unde trebuie să ajungi, la week-endul pe care îl sacrifici din nou ca să mai faci ceva şi nu apuci să te odihneşti, că o iei de la capăt.

Dar, pentru cei mai mulţi, ceva se vede. Poate în ţară, unde o casă creşte cu fiecare an, pretext pentru eforturi şi sacrificii. Poate acolo, unde nu mai stau să aleagă cele mai ieftine produse, să socotească fiecare liră, să cântărească îndelung o achiziţie. Dar odată ajunşi în Londra, cei mai mulţi au înţeles că munca, fie ea extenuantă, uneori cu săptămâni la rând fără nicio zi liberă, îţi oferă, încele mai multe cazuri posibilitatea de a trăi sau măcar de-a supravieţui.

strada-copy-800x448

Pe străzile Londrei şi dedesubtul ei

Am circulat cu trenul, cu metroul, cu omnibuzul, cu maşinile turistice şi pe jos şi ceea ce am văzut a fost completat de fascinante legende ale oraşului, pe care vizitatori de toate naţiile şi de pe toate continentele le ascultă din căştile de unică folosinţă oferite. Pentru 25 de lire de persoană te poţi plimba în interiorul sau pe platforma elegantelor mijloace de transport turistice, care, pe câteva trasee, străbat aproape în întregime oraşul, de la este la vest şi de la nord la sud, depănând poveşti.

Aşa am aflat că întreaga Londră e ridicată pe un vast cimitir, fapt confirmat odată cu străpungerea adâncurilor pentru amenajarea vastei reţele de metrou subteran, unde, în anumite cazuri s-a renunţat la o linie dreaptă şi evident mai scurtă din cauza numeroaselor straturi de schelete suprapuse  care ar fi trebuit îndepărtate.

omnibuze-640x360

Am admirat conţinutul bogat al informaţiilor oferite pe trasee turiştilor şi mai ales faptul că furnizorii de servicii nu s-au limitat la descrierea clădirilor şi a personajelor celebre care şi-au legat într-un fel sau altul existenţa de acestea, ci au condimentat expunerea cu legende şi fapte concrete, astfel încât călătoria în spaţiu, pe faţa brăzdată de apele Tamisei şi de drumurile printre clădiri vechi şi elegante, condimentate pe ici pe colo cu clădiri moderne, să semene cu o călătorie în timp, într-o bibliotecă, într-o arhivă aproape vie.

west-fata

Există câteva locuri şi lucruri obligatorii, când e vorba de Londra: Palatul Buckingam, Palatul Parlamentului, Big Ben, London Eye, Turnul Londrei, Podul Londrei, Catedrala Westminster, Trafalgar Square, National Galery, cheiul Tamisei, Waterloo Station, Soho, fish&cips, bere,  poridge, ceai, cabine telefonice roşii… Cu toţii ştim cum sună Big Ben ori un cimpoi, dar să fii acolo, să-i admiri frumuseţea, în timp ce-ţi spune de aproape ora exactă şi tu să rămâi mirat de cât de bine seamănă cu suvenirurile aduse de alţii şi pe care le credeai aurite excesiv, ori să aculţi „Amazing grace” cântat la cimpoi în timpul slujbei la Westmister, e o experienţă cu adevărat încântătoare.

west4-360x640

O poveste cu maci

În imediata apropiere a impunătorului Big Ben şi a Palatului Parlamentului,  străjuit pe o parte de apele cele îndelung răbdătoare aleTamisei, se află Westminster Abbey, cu Biserica Sf. Margaret aproape lipită de ea, formând un ansamblu absolut impresionant. Dincolo de elementele arhitectonice, de măiestria constructorilor, de frumuseţea vitraliilor, de eleganţa liniilor zvelte ce se aruncă spre cer cu eleganţă şi naturaleţe, stau rafinamentul şi sobrietatea cu  care s-a intervenit în timp pentru restaurarea şi conservarea clădirilor.

Nimic strident la clădirile vechi, şi nu doar aici, ci în întreg oraşul, care, contrar aşteptărilor, este unul în care se construieşte ori se renovează în numeroase locuri. Şi plin de parcuri, de arţari şi platani, de semne ale recunoştinţei pentru trecut şi oamenii demni ai istoriei.

west-2

Mai era ceva ce ne-a impresionat la catedrală. Întregul spaţiu verde de pe cele două părţi ale zonei de acces din jurul ei era amenajat ca un imens, da, cimitir, de această dată la suprafaţă, cu delimitări succesive ale unor morminte fictive, cu gărduleţe cu maci roşii. Toate aveau câte o cruce simplă şi erau dedicate tuturor eroilor căzuţi în epoca modernă, pe diverse categorii: militari din diverse campanii şi arme, voluntari, civili, femei.

Este vorba de o iniţiativă a Legiunii Regale Britanice, care şi-a propus celebrarea a o sută de ani de la bătălia de la Somme, desfăşurată între 1 iulie şi 18 noiembrie 1916.  În cadrul acestor manifestări s-au organizat  expoziţii, comemorări ale victimelor şi diverse ceremonii de-a lungul întregului an. S-a adăugat o strîngere de fonduri prin vânzarea diverselor obiecte ce purtau ca însemn floarea roşie de mac, simbol al morţii.

Am văzut peste tot oameni ce purtau în piept floarea de mac, sub forma unor broşe simple, ce costau 3, 4 sau 5 lire, dar oferta era variată, mergând până la diverse bijuterii cu flori de mac roşii, roz sau vişinii, fluiere de infanterie, căni, farfurii, sacoşe, umbrele, caiete, ilustrate sau brelocuri. Toate fondurile astfel adunate sunt destinate să sprijine munca Legiunii Regale Britanice în efortul său de a se îngriji de forţele sale armate şi de familiile lor.

Scopul este să atingă suma de 500.000 de lire, pentru a-i ajuta pe cei vulnerabili financiar, pe cei care s-au izolat social sau emoţional, pe cei bolnavi, pe cei ce suferă de boli incurabile ori sunt cu dizabilităţi.

Aproape un sfert din cei sprjiniţi astăzi din aceste fonduri au mai puţin de 44 de ani, fie ei militari răniţi, văduve care au nevoie de suport financiar şi emoţional, veterani ce au nevoie de un mic ajutor pentru a-şi repara locuinţa sau a fi independenţi, veterani cu demenţă, ce trebuie asistaţi de partenerii lor ori viitori antreprenori care au nevoie de sfaturi şi asistenţă, copii ai militarilor activi ce au nevoie de o  mică vacanţă.

Bârfa cea de toate zilele

Gurile rele spun că în spatele numeroaselor organizaţii ce derulează acţiuni caritabile stau mai mereu milionari şi că sumele destinate celor în nevoi se duc, în mare parte, pe averi personale ale acestora. Povestea asta seamănă al naibii de mult cu campania noastră pentru „Cuminţenia pământului” ori cu felul în care adulţii îşi trimit copiii pe stradă să cerşească pentru alcool, droguri şi alte asemenea. La urma urmelor, contează sentimentul înpăcării sufleteşti a celui care se simte alături de cel aflat în nevoi şi bagă mâna în buzunar pentru o cauză nobilă. „Cine dă, lui îşi dă” se spune, iar oferirea de hrană, apă, haine sau mângâiere celor întristaţi nu către ei o facem, ci direct către Hristosul cel din faţa noastră şi din noi înşine.