Preţul, 1 milion de euro. Mesajul se adresează “către toţi milionarii din România sau către toţi milionarii din lumea întreagă”.
Renumitul compozitor, muzicolog şi poet, în vârstă de 77 de ani, dirijor al Corului Antifonia și autor a sute de compoziţii, rânduite la evenimentul de astăzi pe măsuţe, alături de cărţi – arată că îşi vinde întreaga creaţie, inclusiv drepturile de autor, cumpărătorului, care ar avea dreptul chiar şi să-şi treacă numele pe ele.
Evenimentul, destul de bizar, s-a petrecut în sala de festivităţi a Fundaţiei „Carpatica”, fiind găzduit de energicul şi gentilul om de cultură Ionel Vitoc, care s-a arătat la rândul său surprins de comunicat, dar din respect pentru marele autor i-a promis că, prin revista de cultură urbană pe care o conduce, „Oraşul”, îi va oferi tot sprijinul său în mediatizarea mesajului.
De altfel, acesta a fost şi scopul evenimentului pregătit de Rîpâ, fiind dedicat în exclusivitate presei clujene, din păcate aproape absentă: acela de a sensibiliza, prin ştirea difuzată, pe vreun milionar de aici sau de aiurea din lume. Totul, dintr-un fel de lehamite a maestrului pentru că, în România “Cronos îşi înghite fiii – poporul român asta face, îşi devorează valorile şi le îngroapă pe toate.”
Muzicianul arată că în opinia sa gestul comis de el astăzi constituie o premieră absolută, pe plan mondial, în viaţa oricărui artist: “E puţină stupoare, e ca şi cănd aş avea nu ştiu câţi copii, aş fi muritor de foame şi i-aş vinde la cineva, un mare bogătaş care i-ar asigura un viitor, le-ar pune în lumină cu tot ce înseamnă un tată cu copiii lui. Cercetătorii ştiu ce înseamnă o creaţie, e excact ca un copil. Rămân decis cu această problemă şi sper să se facă mediatizare ca să ajungă vestea la asemenea milionari, care să aibă ureche, să înţeleagă că ar putea fi o investiţie care ar rămâne în istoria Artei.”
Sorin Grecu