Teologul clujean ortodox Vasile Manea deţine studii universitare, masterat la Institutul „Saint Serge” din Paris, unde-şi pregăteşte şi susţinerea doctoratului. A scris şi publicat până acum patru cărţi de autor, a tradus alte nouă şi, în calitate de editor, a tipărit zeci lucrări aparţinând celor mai importanţi teologi ortodocşi ai lumii. Cărţile de autor ale lui Vasile Manea sunt următoarele: Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, Edit. Patmos, 2000, 2001 şi 2010, Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004; Întâlnirea cu Dumnezeu exprimată în icoana Schimbării la Faţă, Edit. Patmos, Cluj, 2006; Pornografia, o iconografie demonică, Edit. Patmos, 2006 (volum colectiv); Icoana lui Hristos cea nefăcută de mână, Edit. Patmos, Cluj, 2011.

Simpozion cu teologi celebri ai ortodoxiei

Duminică, 1 martie, fiind prima duminică din Postul Mare al Paştelui, ortodocşii din întreaga lume sărbătoresc Duminica Ortodoxă. Cu această ocazie, teologul Vasile Manea a fost invitat să susţină duminică, 28 februarie, o prelegere despre icoană, la Institutul “Saint Serge” din Paris. Printre cei care vor susţine comunicări, la simpozionul “Imaginea Creştină”, se numără şi cel mai important teolog al icoanei din spaţiul ortodox, părintele Nicolas Ozoline, profesor la Paris dar şi autori, prea puţin cunoscuţi la noi – însă celebri, precum: Marcel Metzger, Kristina Mitalaite, Emilie van Taak, Jean Baptiste Garrigou, Cyrille Semenoff-Tian-Chansky.

Sărbătorirea triumfului icoanei in biserică

Aflaţi împreună în biroul domniei sale, cu o zi înainte ca teologul să se deplaseze la Paris, acesta a avut amabilitatea să-mi vorbească despre semnificaţia icoanei dar şi despre “suferinţele” acesteia în trecut dar şi în societatea contemporană. Explică profesorul Manea: ”Duminică sărbătorim triumful icoanei în biserică, mai precis momentul din anul 1843 când împărăteasa Teodora a restabilit cultul icoanelor în Biserica Ortodoxă. De ce e socotită atât de importantă icoana în Biserica Ortodoxă, încât triumful icoanei e socotit triumful întregii Ortodoxii? Pentru că icoana reprezintă posibilitatea îndumnezeirii omului, care constituie scopul vieţii creştine. Acum, după mai mult de un secol şi jumătate de ostilitate şi uitare, la noi, faţă de Biserică, începând de la Al. Ioan Cuza, trecând prin războaie şi ajungând la perioada comunistă, ne aflăm în în situaţia în care nu mai suntem conştienţi de miza pe care o reprezintă icoana în viaţa creştinilor ortodocşi, existând mai departe doar demersuri individuale, personale, ale unor iconari, teologi sau editori pentru redescoperirea icoanei. ”

“Îngeraşii” renascentişti – “sensibilitatea pedofilă” a autorilor

În continuare, teologul descrie în ce constă diferenţa dintre o imagine religioasă, în stil apusean renascentist, şi-o icoană ortodoxă. Arată acesta: ”În vreme ce tabloul religios apusean reprezintă lumea căzută sub puterea păcatului şi a morţii, icoana reprezintă lumea transfigurată, Împărăţia lui Dumnezeu. Deci nu e totuna dacă în faţa ochilor avem imaginea sfinţeniei, libertăţii şi dragostei, pe care o aduce Cristos în lume, şi alta e ca să avem ca model în faţa ochiului imaginea trupului, care stârneşte pofte lumeşti.” În acest sens teologul clujean îl citează pe Olivier Clement care, într-o carte în curs de apariţie în limba română, sub titlul „Viitorul Bisericii” , afirmă că acei „îngeraşi” din tablourile renascentiste nu reprezintă decât “sensibilitatea pedofilă” a autorilor.

Manea, etc. 004 (Small)

În opinia lui Vasile Manea, în mod paradoxal, Apusul Catolic, atât cât a mai rămas creştin, a reluat imaginea canonică creştină, aşa încât în toate bisericle din Apus, atât la pangar sau în spaţiile unde mai există o viaţă liturgică, deasupra unui altar, într-o absidă laterală – fie că vorbim de Roma, Genova, Marsilia sau Paris – vom găsi astăzi doar icoane ortodoxe, iar în mănăstirile ortodoxe de la noi (cum ar fi de pildă Sihăstria) se vând imagini necanonice, foarte discutabile. Iar concluzia acestuia vine, precum o lamă de ghilotină: „Rămâne ca noi să redescoperim sensul icoanei ortodoxe şi să depăşim starea de <înduioşare> tradiţională în care ne complacem! ”

Sorin Grecu