constanti brancusi

Azi 19 februarie 2014, se împlinesc 138 de ani de când s-a născut sculptorul român de talie mondială Constantin Brâncuși.

Marele sculptor român, Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, în județul Gorj, ca fiind al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși care a trăit între anii 1833- 1885 și al Mariei Brâncuși (1851-1919). Clasa I a învățământului primar o efectuează la Peștișani, continuând apoi clasele primare la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de ucenicia pe care-o făcea în atelierele de boiangerie, prăvălii etc. Se face cunoscut în timp ce lucra ca ucenic în Craiova, confecționând o vioară din materialele pe care le-a găsit în atelier. Fiind încurajat în demersurile lui, se înscrie la Școala de Arte și Meserii din Craiova, studii pe care le efectuează în perioada 1894 – 1898. În urma absolvirii acestei școli din capitala Olteniei, merge la București, unde în anul 1902 este absolvent al Școlii de bellearte. Încă din timpul studenției, scrie lucrarea sa Bustul lui Vitellius  care obține calificativul „mențiune onorabilă”. Lucrarea Cap al lui Laocoon din anul  1900 este premiată cu medalia de bronz,  iar lucrarea Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. În perioada 1900- 1902, cu sprijinul doctorului Dimitrie Gerota scrie lucrarea Ecorșeu, o lucrare despre corpul omenesc care este uzitată în școlile românești de medicină.

În anul 1903 începe munca la realizarea sculpturii privind bustul generalului- medic Carol Davila, această sculptură a fost instalată la Spitalul Militar din București, reprezentând unicul monument public al lui Brâncuși din București. A primit doar o parte din banii promiși pentru această sculptură. Neavând posibilități materiale este decis să plece în Franța pe jos. De la București pleacă mai întâi spre Hobița pentru a-și lua rămas bun de la mama sa. De la Hobița pleacă la Viena unde lucrează ca decorator de mobilă într-un atelier. În capitala Imperiului austriac vizitează muzee, i-a contact cu opere de artă și sculptura egipteană. În anul 1904 pleacă din Viena spre Munchen, dar după o jumătate de an pleacă pe jos până în Franța. Anul 1905 îi aduce admiterea la prestigioasa Școala École Nationale Supérieure des Beaux-Arts.

Anul de puternice frământări sociale pentru români, 1907, reprezintă un an foarte fructuos pentru Constantin Brâncuși, închiriază un atelier pe strada Rue de Montparnasse, intrând de pe acum în contact cu numeroși artiști: Gullaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo ModiglianiMarcel Duchamp.

Dintre lucrările sculptorului român putem aminti: Rugăciunea, care  reprezintă  un monument funerar care se găsește în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău, sculptura Somnul, iar în anul 1914 sculptează Pasărea Măiastră (care la un moment dat se regăsea pe pașapoartele SUA) , Muza adormită, Domnișoara Pogany.

Înainte de cel de-al doilea război mondial, Constantin Brâncuși dă țării trei mari monumente care vor dăinui peste veacuri și anume: Coloana Infinitului (Fără Sfârșit); Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, între ultimele două aflându-se celebra Alee a Scaunelor. Toate aceste mari opere ale celebrului sculptor oltean aflându-se pe așa- zisa axă Brâncuși din Târgu Jiu, monumente care sunt vizitate de numeroși turiști români și străini. Bineînțeles, comuniștii în ,,ilustra lor inteligență,,au încercat să distrugă Coloana Infinitului deoarece era opera unui sculptor capitalist. Dar fiind foarte bine construită nu au reușit să o demoleze chiar dacă au folosit o macara.

Constantin Brâncuși moare în anul 1957 în Franța, fiind înmormântat la Praris. Trupul lui nefiind repatriat nici până azi. Ore când românii vor învăța să-și aprecieze valorilor?

 

de Răducu Rușeț