Doliu în lumea culturală clujeană. Alexandru Vlad, unul dintre cei mai apreciați oameni de cultură ai Clujului a decedat astăzi, la vîrsta de 65 de ani.

Alexandru Vlad, prozator și traducător, s-a născut pe 31 iulie 1950, în comuna Suceag, jud.Cluj, și a absolvit Facultatea de filologie a UBB Cluj, în 1974.

A debutat în revista Echinox, în 1973, iar operele sale au devenit unele de referință pentru cultura clujeană a ultimelor decenii: Aripa grifonului, povestiri, 1980; Drumul spre Polul Sud, proză scurtă, 1985; Frigul verii, roman, 1985; Fals tratat de convieţuire: trei tablouri din secuime şi un malaxor, 2002; Sticla de lampă, 2002; Viaţa mea în slujba statului, povestiri, 2004; Iarna, mai nepăsători ca vara, 2005; Curcubeul dublu, 2008; Măsline aproape gratis (proze asortate), 2010; Ploile amare, roman, 2011, Cenuşă în buzunare, 2014. Prezent în antologiile Nuvela şi povestirea românească în deceniul opt, 1983; Chef cu femei urâte, 1997; Generaţia 80 în proza scurtă, 1998; Competiţia continuă, 1994; 1998. Traduceri din Joseph Conrad, W.H. Hudson, Vladimir Tismăneanu.

Alexandru Vlad a primit Premiul USR pentru debut, 1980, Premiul Academiei Române, 2011, Meritul Cultural în grad de Cavaler, 2004, și în grad de Ofiţer, în 2010.

Dumnezeu să-l odihnească!