O călătorie se poate face în multe feluri, dar în Ţara de piatră a Apusenilor ea trebuie musai făcută cu piciorul. Ochiul trebuie să vadă, plămânul trebuie să respire, piciorul să simtă sub talpă mângâierea duioasă a pietrei statornicită pe cărări ce duc în singurătăţile unice ale ţinuturilor montane.

Dar o călătorie se face mai întâi cu sufletul. Citeşti, cauţi, cântăreşti, afli poveşti şi te laşi sedusă de una singură. Aceea se va adeveri, mai apoi şi vei culege unul câte unul, roadele unei călătorii care o va chema pe încă una şi încă una.

Aşa mi-am întâlnit şi eu prima poveste, spusă de părintele dr. Cristian Baciu, parohul de la Crăieşti şi totodată al filiei Măgura Ierii.

Măgurile Transilvaniei

M-am născut şi am crescut tot la poalele unei Măguri, dar a Şimleului, cu 597 metri altitudine, cu locuri ca cetatea dacică Dacidava, tezaure de aur şi argint, Piatra şoimului, Fântâna turcului, Copacii legii, băile din vârf, viile cu struguri faimoşi, şampanizaţi sub denumirea de „Silvania”.

Tot de o măgură este vorba şi în povestea spusă de părintele Baciu. Este vorba de Măgura Ierii, un sat între multele sate ale Apusenilor, dar cu o bisericuţă care merită atenţia nostră şi o istorie pe măsură.

Unul din răsculaţii ce s-au ridicat la luptă alături de Horea, Cloşca şi Crişan se numea Nicula Mărie şi era din Măgura Ierii, prezenţa lui fiind menţionată la Trascău, la prădarea Abrudului şi Câmpenilor. Profesorul Gheorghe Mărie din Măgura Ierii, unul din liderii mişcării naţionale din cercul electoral Turda a fost unul din delegaţii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când a fost ales în Marele Sfat Naţional.

Măgura Ierii îşi are şi ea eroii adormiţi întru veşnicie pe oasele cele neadormite ale patriei, iar în cel de-al II-lea Război Mondial 9 erau de aici.

Biserica din Măgura Ierii

Astăzi satul mai are o mână de oameni. În 2012 erau 25, azi s-au mai împuţinat, sunt 23, 60 de case, însă abia 20 locuite, dar povestea bisericii de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” rămâne  imprimată în pereţii ei şi să fie spusă mai departe de cei ce-i trec pragul.

Construită ca mănăstire, biserica a fost zugrăvită la 1753, aşa cum se poate citi din incizia de pe două grinzi, dar ea se găsea  iniţial în altă parte, „la morminte,” în afara vetrei actuale a satului. Călugării mănăstirii au fost ucişi în timpul împărătesei Maria Tereza, iar biserica a fost salvată prin intervenţia împăratului Franz Iosif şi mutată pe care de lemn, pentru a fi amplasată acolo unde o găsim azi.

Biserica de un sfert de veac mai păstrează pictura veche pe pânză aplicată, aproape integral. Vechimea şi frumuseţea ei au făcut din ea un monument istoric de categoria a II-a.

„În anul 1753 s-a zugrăvit această (sfântă) biserică de…”  se poate citi pe peretele dintre naos și pronaos.  Unul din clopotele bisericii pomenește donatorul: „vărsatu pe seama bisericii unite din Măgura Poșag prin Maria Pavel”.

Pronaosul  cu tavan nu  mai păstrează pictura, din păcate, dar naosul cu boltă semicilindrică este o lecţie de rafinament artistic şi o predică de învăţătură în imagini, cu portrete de sfinţi în absida altarului, scene reprezentând Patimile Domnului Nostru Iisus Hristos sau o Sfântă Treime, adăugată la 1801.

Programul iconografic pe pânză aplicată pe lemn este simplu şi elegant, imaginile fiind uneori amplasate în mod ordonat, în romburi având circumscrise un cerc, motive geometrice şi vegetale şi o cromatică simplă. Tehnica precară a pictorului face ca lucrarea  să necesite intervenţii rapide de conservare.

Alături de părintele dr. Cristian Baciu, sătenii au identificat  mormintele călugărilor ucici la 1761 şi locul iniţial al mănăstirii, unde a rămas fântâna cea veche.

„Aşa, nu sunt lucruri spectaculoase, dar când vă aflaţi acolo, vă vorbesc toate, şi toate vă spun o istorie a lor. Au un farmec special, cum sunt toate acolo, mai aproape de cer” spunea părintele Baciu, care a scris prefaţa unei lucrări cu caracter monografic dedicat acestui sat, „Măgura Ierii, vatră de dor”, realizată de Felicia Maria Mărie.

„Pe Valea Ierii cuvântul lui Dumnezeu  a creat locuri de o frumuseţe unică şi oameni cu o personalitate aparte, păcat că există prea puţine documente scrise care să ne povestească despre toate acestea. Locul unde ne-am născut, am crescut şi unde ne-am petrecut „amintirile copilăriei”, anii tinereţii sau chiar toată viaţa este locul cel mai iubit din lume. Este liantul aducerilor aminte, suntem legaţi de satul nostru prin nume şi prenume. Suntem legaţi de moşii şi strămoşii noştri, de neamurile care au trăit şi ne bucurăm ca oamenii din sat la o întâlnire să spună este de-al nostru, este de la noi din sat. Tocmai de aceea purtăm în suflete mândria şi bucuria de a-i pomeni numele oriunde şi oricând” sunt câteva cuvinte ale părintelui dr. Cristian Baciu, un om care nu oboseşte să predice dragostea de pământul pe care calcă şi de satul în care îşi desfăşoară misiunea.

Casele din Măgura Ierii nu sunt de vânzare. Poate că cei ce s-au născut şi au copilărit aici nu au reuşit să pună un preţ pe amintirile lor. Un sat încremenit în istorie, în Ţara de piatră a Apusenilor.