La sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România se va desfăşura miercuri, 12 aprilie, de la orele 12 un dialog susţinut de cercetătorul Adrian Tudurachi şi profesorul Ioana Bot despre Fabrica de geniu, volumul cercetătorului şi istoricului literar Adrian Tudurachi, apărut la Institutul European. Dialogul va fi moderat de Irina Petraş, preşedintele Filialei Cluj a U.S.R.
„De la prima utilizare a cuvântului geniu în cultura română şi până în momentul eminescian, când s-a creat cel dintâi consens public în jurul unui referent al genialităţii, au trecut şase decenii. Aproape o viaţă de om. În tot acest timp au existat numeroase extensii ale domeniului genialităţii, s-au fabricat sintagme superlative, au fost consacraţi autori minori. Nu s-a făcut nicio economie de vocabular: geniul istoriei, geniul limbii, geniul poporului, geniul României, geniul lui Alecsandri, geniul ţăranului, geniul lui Ţichindeal… Trei generaţii de scriitori au vorbit necontenit de asta, înainte să poată vorbi despre „geniul eminescian”. Ştiau că în realitate nu era vorba despre nişte valori de primă mărime ale literaturii? Ştiau că tot ceea ce ei cuprindeau în noţiunea de geniu nu era acceptabil în patrimoniul marilor culturi? Ştiau că oricărui străin calificările i-ar fi părut în cel mai bun caz excesive Şi aproape sigur abuzive?
Înainte să ne grăbim să îi condamnăm pentru lipsa lor de gust Şi de măsură, poate că ar trebui să acceptăm că pentru ei geniul avea un alt regim de funcţionare, pe care noi l-am uitat. […] Într-un fel, invers faţă de disciplina noastră de utilizare a geniului, pentru ei cuvântul conta cu cât era mai puţin justificat. Utilitatea lui nu se măsura în capacitatea de a numi realizările efective, ci potenţialităţile, forţele neexploatate, dorinţele încă neîmplinite. Sfera lui era aceea a aspiraţiilor excesive, a aşteptărilor exaltate, a speranţei nemăsurate invalidate de realitate. Geniul însemna în esenţă wannabe. De aceea nu i-a stânjenit faptul că timp de şaizeci de ani cuvântul a circulat fără acoperire.
A existat geniu înaintea poeţilor mari, înaintea unui patrimoniu literar, înaintea chiar a „literaturii române”. Şi era normal să fie aŞa, pentru că asta era misiunea lui: a face posibilă o literatură înainte ca ea să fie echipată cu instituţiile necesare funcţionării ei. „Geniul de dinainte de geniu” e situaţia paradigmatică. Nu ai nevoie de o politică a genialităţii dacă deţii „genii”: strategia genialităţii nu e retrospectivă, de consacrare a ceea ce s-a făcut, ci prospectivă, de identificare a capacităţilor de creaţie. (Adrian Tudurachi).
Despre Adrian Tudurachi şi Fabrica de geniu
"Perfect sincronizat cu reflectia teoretica occidentala, autorul acestei carti stie sa citeasca documentele cu un ochi proaspat si netulburat de prejudecati, ceea ce-l ajuta sa descopere idei noi si provocatoare chiar si in acele texte clasice la care recurgem automat, fara sa gandim, ca la niste citate investite simbolic cu autoritate de o intreaga traditie exegetica. E vorba de traditia criticii noastre estetizante, de care Adrian Tudurachi se delimiteaza ironic ori de cate ori se iveste prilejul, revendicandu-se in schimb, dar numai ca punct de pornire metodologic, de la scoala de sociologie literara a lui Paul Cornea. Resuscitata la un diapazon cultural infinit mai complex si mai subtil decat marxismul de odini-oara, perspectiva sociologica pe care ne-o propune acum autorul transforma studiul de fata intr-o minutioasa opera de arheologie culturala, menita a reconstitui geneza acelor concepte si idei-cheie (geniul, imitatia, folclorul etc.) invocate ori de cate ori suntem nevoiti sa ne referim la procesul de constituire si de modernizare a literaturii noastre nationale" spune Antonio Patras.
