Sunteti aici:ComunicatMarius Suller este noul antrenor principal al Olimpiei Cluj

Marius Suller este noul antrenor principal al Olimpiei Cluj

Publicat in data

Olimpia Cluj are un nou antrenorîn persoana lui Marius Suller, aceasta e vestea aşteptată de fanii echipei feminine de fortbal.

Startul competițiilor interne dedicate fotbalului feminin se apropie, primele etape fiind prevăzute la sfârșitul lunii februarie și în debutul lunii martie.

Cupa României va aduce, în faza optimilor, față în față pe cele două echipe de fotbal  feminin din municipiul Cluj-Napoca. Astfel, în data de 25 februarie, de la ora 11:00, pe terenul sintetic (Luceafărul) din Parcul Babeș, se vor întâlni echipele Olimpic Star și Olimpia Cluj-Napoca.

În Superliga de fotbal feminin, debutul Olimpiei va avea loc în data de 12 martie, acasă cu Fair Play București, chiar dacă startul acestei competiții este anunțat pentru 5 martie. Etapa pentru Olimpia a fost amânată deoarece în perioada 1-8 martie reprezentativa de senioare a României  va avea un stagiu de pregătire în Turcia, și așa cum ne-am obișnuit, 8 jucătoare vor fi convocate din cadrul clubului Olimpia.

Echipa a doua a clubului debuteaza în data de 12 martie, prima etapă fiind anunțată a se disputa în compania formației Ladies Târgu Mureș.

Liga de Tineret, care se joacă în acest an în formatul 8+1, va oferi suporterilor un debut acasă la Cluj-Napoca, în data de 4 martie, junioarele clubului întâlnind echipa Sporting Lugas.

Schimbări importante în stafful campioanei

Noutățile din acest an sunt diverse și oferă o perspectivă specifică performanței așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani.

În primul rând se evidențiază un nou contract de sponsorizare cu partenerul BG SOFT care va debuta începând cu luna februarie a acestui an. Este un nou start cu un buget orientat în primul rând pentru oferirea jucătoarelor cele mai bune condiții de pregătire. Parteneriatul implică și desemnarea lui Bernard Gorzejewski, fondatorul companiei BG Soft, ca Director Executiv în cadrul clubului Olimpia cu oferirea de responsabilități în organizarea primei echipe a clubului.

Staff-urile tehnice pentru toate echipele clubului au fost modificate în acest start de retur, cea mai importantă modificare fiind la nivelul primei echipe. Astfel, din dorința de a aduce un plus de eficiență în coordonarea din punct de vedere tehnic a tuturor echipelor clubului, Mirel Albon a preluat funcția de Director Tehnic, iar în funcția de antrenor principal a fost numit Marius Suller.

Antrenamente Marius Suller Olimpia Cluj 2

Marius Suller, fost jucător emblematic la Universitatea Cluj, s-a remarcat ca un technician extrem de riguros și de responsabil, antrenând în parteneriat cu Adrian Falub echipe de Liga 1 (ASA Târgu Mureș și Concordia Chiajna), dar și în țări mai exotice cum ar fi Emiratele Arabe Unite. Este un clujean care a făcut cinste comunității și care sperăm că va duce Olimpia în fazele superioare din Champions League, obiectiv declarat încă de la startul acestui sezon.

Antrenori secunzi în acest retur au fost desemnați tehnicienii Iulian Szekely și Alina Moraru. Dacă Iulian Szekely este considerat 100% al clubului Olimpia, fiind și unul dintre membrii fondatori, Alina Moraru este și ea o persoană nouă în cadrul clubului deoarece a făcut schimbarea de la FC Hunedoara la Olimpia Cluj începand cu 8 ianuarie 2017.

Pentru echipa a doua a clubului și loturile de junioare, componența staff-ului va fi urmatoarea:

Olimpia 2 – echipă ce evoluează în Liga 1:

Profesor: Teodor Papuc – antrenor principal și coordonator la lotul de junioare

Antrenor secund: Alina Morar

Olimpia U17 – futsal: antrenor Marius Feșnic

Olimpia junioare: antrenori Tiberiu Stranyezky și Marius Feșnic

Lotul de jucătoare a rămas în mare parte acelși, în această iarnă plecând doar Andreea Corduneanu și Roxana Oprea în campionatul Elveției.

Toate jucătoarele au aceptat continuarea activității la Cluj-Napoca și de asemenea vor avea parte de cele mai bune condiții financiare și de pregătire din istoria clubului.

La cald

„Creșterea numărului de jucătoare din cadrul clubului și dorința de a menține ritmul dezvoltării impus de marile cluburi europene ne-a obligat să mărim numărul de antrenori. Însă un club cu performanțele și obiectivele Olimpiei nu are nevoie doar de un anumit număr de antrenori, ci și de antrenori foarte buni. Astfel s-au alăturat proiectului „Olimpia New Generation” prof. Teo Papuc și Alina Moraru, iar acum alături de Olimpia a venit și Marius Suller, un antrenor tânăr, entuziast și cu o mare experiență la nivelul seniorilor. Sunt convins că va ști să adapteze această experiență la nivelul senioarelor, iar rezultatele nu vor întârzia să apară”, a declarat directorul tehnic Mirel Albon.

Cuvântul antrenorului

„Sunt fericit și onorat de noua mea provocare profesională și doresc să le mulțumesc celor care au avut încredere în mine. Am găsit aici un colectiv extraordinar cu care sunt sigur că vom îndeplini obiectivul pentru care am fost și solicitat: câștigarea grupei de Champions League. E un vis al tuturor celor implicați la Olimpia și sunt sigur că vor urma momente frumoase”, a afirmat antrenorul principal Marius Suller.

„După un an remarcabil pentru fotbalul feminin și mai puțin fast pentru Olimpia, mi-am dorit în primul rând să văd care dintre jucatoare vor accepta continuarea activității la Olimpia Cluj. Cele care au ales cu sufletul, și ma bucură mult acest lucru, vor avea acum și confortul financiar dorit, astfel că de acum încolo succesul depinde doar de forma sportivă.

Despre completarea staff-ului tehnic și administrativ pot doar să spun că așteptăm ca Bernard să facă pasul spre noi și cred că mă va ajuta foarte mult în coordonarea activității cu experiența și mentalitatea pe care eu personal o cunosc.

O opțiune care mă bucură

Marius Suller reprezintă o opțiune care mă bucură odata cu fiecare zi ce trece și trebuie să recunosc că este o plăcere să-l văd colaborând cu Mirel Albon. Treptat trebuie să-și impună experiența și stilul de joc și sunt convins că în august o să sărbătorim împreună succesul. De altfel, organizarea grupei de Champions League la Cluj-Napoca și câștigarea ei este obiectivul numărul unu al tuturor celor din club, deoarece orașul Cluj-Napoca merită, și trebuie să fie, an de an pe harta Europei fotbalistice.

De asemenea trebuie să remarc un nou start și pentru echipa a doua a clubului, care în acest an va aduce pe scena eșalonului diviziei secunde nume din generația 2002 și 2003, atent crescute și antrenate de domnul profesor Teodor Papuc și Alina Moraru”, a spus președintele executiv Alin Cioban.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...