Acum două zile tragedia a lovit comunitatea Floresteana mistuind prin foc două case aflate pe strada Sub Cetate fiind nevoie de 5 autospeciale ale pompierilor pentru a stinge incendiul. Autospecialele sosite la fața locului au acționat cu dificultate din cauza străzii înguste și lipsa hidranților. Doar profesionalismul echipajelor de pompieri a făcut ca această tragedie să nu capete proporții catastrofale.

Doresc să îi cer public primarului Horia Sulea să intervină și să sustină acești membrii ai comunitătii floreștene aflați în dificultate deoarece dispune de toate pârghiile administrative pentru a oferi un real ajutor astfel încât viața celor afectați de această tragedie să reintre pe făgasul normalitătii.

Astăzi am solicitat Inspectoratului Pentru Situații De Urgență Cluj să facă un control tematic pentru a verifica dacă hidranții reprezintă doar elemente de peisagistică sau sunt într-adevăr funcționali, dacă se respectă numărul de hidranți prevăzut de lege și dacă se respectă legislația în vigoare privind asigurarea căilor de acces în situații de urgență toate acestea în ideea în care minunata noastră comună riscă să devină o veritabilă favelă crescând astfel riscul unei tragedii de proporții.

Vreau să felicit comunitatea floresteana care s-a mobilizat pe rețelele de socializare pentru a ajuta aceste familii să treacă cu bine peste această încercare.

Curteanu Mihai – Secretar executiv PSD Florești