Poliția Locală este subiectul unei audieri publice, pe 24 martie, la care orice clujean își poate spune ori transmite opiniile. Audierea, intitulată ”Poliția Locală din Cluj-Napoca – de la așteptări la fapte” și inițiată de Consiliul Civic Local Cluj-Napoca și Comisia de experți a acestuia va avea loc în Sala de Sticlă a municipalității.
Întrebările la care inițiatorii audierii publice și Comisia de experți vă invită să vă exprimați sunt următoarele:
- Care este percepția dumneavoastră concretă în legătură cu activitatea Poliției Locale în municipiul Cluj-Napoca ?
- Vă simțiți protejat și în siguranță, dumneavoastră și familia, pe zonele de acțiune mandatate Poliției Locale?
- Cum și în ce mod apreciați că legislația de prevenție poate fi completată sau corectată?
- Ce alte sublinieri și propuneri aveți de făcut?
Organizatorii Audierii Publice din data de 24 martie 2016, orele 17:00-19:00, care se va desfășura în Sala de Sticlă de la Primăria Cluj-Napoca (sub rezerva confirmării), invită pe orice cetățean interesat de această temă, ca în nume propriu sau în numele unei organizații non-guvernamentale/formațiuni politice/instituții/etc. să își exprime opinia, în scris, prin formularea argumentată a răspunsurilor la întrebările din motovația organizării audierii, ce poate fi accesata si de pe http://www.consiliulciviclocal.ro/.)
Depoziția dumneavoastră scrisă va fi transmisă până cel mai târziu în 21 martie 2016 la adresa de email: clcivic_cluj@yahoo.com.
Pentru formularea unei opinii scrise regasiti pe site-ul http://www.consiliulciviclocal.ro, îndrumarul de formulare a depoziției precum și formularul de înscriere/participare.
Depozițiile colectate la adresa de email:clcivic_cluj@yahoo.com se vor sintetiza de către Comisia de Experți a Audierii Publice formată din: ec. Iosif Mandru (Șef Serviciul Resurse Umane, Primăria Cluj-Napoca), prof. dr. Marius Bojiță (UMF Cluj), prof. dr. ing. Radu Munteanu (UTCN Cluj), ing. Teodor Zah (Hidroelectrica Cluj), dr. ch. Dan Postescu (Institutul Oncologic Cluj), Benoît Bavouset (IFR CLuj).
ar trebui desfiintata