„În România sunt bani mai puțini pentru cercetare, dar nu știu să vă spun la ce capitol stăm noi bine, în România”, ne-a spus prof. univ. dr. Dan Dumitraşcu , medic primar medicină internă şi gastroenterologie, şeful secţiei Clinica Medicală II și prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

R.S.: Sunteți prorector la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Cluj Napoca, care are o existență de pe peste 90 de ani..

Prof. dr. Dan Dumitrașcu: Are o existență îndelungată, într-adevăr. Dacă ar fi să ne lăudăm, putem să spunem că ne găsim rădăcina în secolul XVI, dar sigur că nu putem vorbi de același nivel academic. Învățământul medical, la Cluj, s-a fondat în timpul Imperiului Austro-Ungar și se desfășura în limba maghiară. În 1919, personalul universitar maghiar nu a depus jurământul în fața autorităților române. Au predat facultățile, clădirile și chiar bolnavii autorităților române, care au pus bazele învățământului în limba română. Dacă ar fi să luăm 1919, ca prim an de existență, anul acesta ar fi 97 de ani. Este mult, în comparație cu cei de la Târgu-Mureș, care au undeva în jur de 70 de ani de existență.

R.S.: Avem foarte mulți studenți străini, dar este UMF la fel de apreciată și peste hotare?

Prof. dr. D.D. : Este o întrebare foarte bună. Ideea internaționalizării învățământului este veche. În Evul Mediu, când erau primele universități, nu se vorbea de națiuni. La Montpellier veneau studenți din Germania, Italia, Spania și făceau cursuri în limba latină. Principiul acesta, al internaționalizării, este pus în valoare, în prezent, în Europa, prin programele de schimb Erasmus.

R.S. : Dumneavoastră sunteți coordonator de proiecte Erasmus..

Prof. dr. D.D. : Da, așa este. Din anul 2000, sunt coordonator Erasmus la Universitatea noastră. Trimitem câte 80 de studenți în străinătate, anual. Noi, la rândul nostru, primim în jur de 40 de studenți din țări ca Italia, Portugalia, Polonia sau Turcia. La o Universitate, un criteriu de evaluare se referă la câți studenți străini studiază la respectiva universitate sau câți profesori străini predau la acea universitate.
Universitățile își doresc să aibă studenți care să le asigure venituri extrabugetare

R.S. Profesori străini, noi nu prea avem…

Prof. dr. D.D. : Din păcate nu avem, pentru că nu ne permitem să-i plătim atât de bine ca în străinătate, dar internaționalizarea este un lucru bun. Problema este că acum toate universitățile își doresc să aibă studenți străini și studenți care să le asigure venituri extrabugetare. Eu mă mândresc, pentru că noi (conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”) punem accent pe calitate, nu facem rabat în favoarea cantității. Avem o cantitate suficientă de studenți străini, pe care-i pregătim. Avem criterii de selecție care țin cont de calitate.

R.S. La alte centre universitare nu este la fel?

Prof. dr. D.D. : Pe lângă noi există centre medicale universitare, în România sau în țările vecine, care acționează pentru bani, iar asta compromite învățământul medical din Europa de Est. În Italia, mi s-a reproşat că în România, pregătim slab studenții la medicină. Mi s-a spus că nu la Cluj, dar mi s-a dat drept exemplu Arad. Învățământul medical clujean și-a păstrat de-a lungul timpului demnitatea și poziția onorantă în învățământul medical.

Bună parte din cercetări nu sunt neapărat de valoare

R.S. În 2011, UMF a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație. Cum stăm la capitolul cercetare?

Prof. dr. D.D. : Există cercetare medicală făcută pentru a face bine omenirii și există cercetare medicală făcută pentru cariera academică a cuiva. Există oameni care nu mai sunt interesați să aducă o contribuție în medicină, ci să aibă cât mai multe publicații. Există o presiune pe membrii comunităților academice să aibă multe publicații. Asta ce înseamnă? O bună parte din cercetările publicate nu sunt de valoare, ori sunt dispensabile ori chiar nu au niciun impact pentru sănătatea publică.
R.S. : Cercetările de impact, înțeleg că sunt puține..

Prof. dr. D.D. : Pe lângă aceste cercetări, de impact, mai există și grupul mare de oameni universitari, care încercă să-și facă un prestigiu, aducând contribuții mai mici. Acest mod de a vedea lucrurile a dus la o distorsionare. Tinerii medici vor să aibă cât mai multe publicații, nu-i interesează să cerceteze și să descopere misterele unor boli sau anumite tratamente. În acest mod, da, toată lumea face cercetare.

R.S. Fonduri pentru cercetare avem?

Prof. dr. D.D. : Dacă se dau bani pentru cercetare, interesul este să fie combătute boli precum SIDA, diferite tumori, orbirea, infarctul. Dacă tu ceri bani, pentru că vrei să combați problema a ficatului gras, probabil nu vei primi. Dacă vrei să faci cercetare, trebuie să ai bani. Dacă nu ai bani, trebuie să te mulțumești cu cercetarea măruntă. Aici este locul României. Sunt bani mai puțini în cercetare, dar nu știu să vă spun la ce capitol stăm noi bine, în România.

R.S. : Am o întrebare ce ne frământă pe toți. De ce ne pleacă doctorii în străinătate?

Prof. dr. D.D. : Sunt mai multe probleme. În România, un medic, după ce termină facultatea, are o viață grea. Rezidențiatul e lung, presupune serviciu îndelungat, de dimineața până seara și învățare continuă. Toate acestea presupun efort fizic și psihic, care vin la pachet cu o salarizare insuficientă. Nu toți rezidenții au posibilitatea să rămână în orașe mari și decât să se ducă într-un orășel mic, consideră că e mai bine să plece în străinătate. Pleacă în orașe mici din Germania, de exemplu, pentru că se gândesc în felul următor: acolo am un salariu mai bun, am străzi, nu se fumează peste tot unde intru, știu că am servicii bune, deci îmi pot construi o viață mai bună.

„Mitul că medicii buni ne pleacă și cei răi rămân este greșit” – prof. univ. Dr. Dan Dumitrașcu

R.S.: Aud tot mai des că nu ne pleacă doar medicii, ci ne pleacă elitele..

Prof. dr. D.D. : Mulți din medicii care pleacă, nu devin vârfuri, ci se păstrează la nivel mediu. Sunt și români care ajung profesori universitari, decani sau șefi de clinică, dar cei mai mulți nu au această șansă. Ei își fac datoria de medic și strâng bani. Alții își găsesc un loc care îi mulțumește, în România. Mitul că medicii buni ne pleacă și cei răi rămân este greșit. Cunosc medici buni care rămân și medici care nu sunt foarte talentați și pleacă.

R.S.: Așa cum ați spus, sunt și medici buni care rămân și își fac rezidențiatul în România, dar nu sunt prea bine plătiți..

Prof. dr. D.D. : Acesta este iarăși un paradox românesc. Eu merg pe premisa că dacă ai probleme acasă, nu mergi să te plângi în străinătate, că te desconsideri singur. Diferența este alta și se referă la modul în care strângi banii. Poți să-ți iei o casă pe credit, o mașină în leasing și uite așa. Așa cum zicea un coleg de-al meu, decolarea e pe verticală. Aici ca să devii bogat repede, trebuie să fii corupt și să furi bani sau să câștigi la loterie. În România nu ești neapărat bogat fizic, dar ai potenţial, poți să faci un credit și să-l plătești.

R.S.: Practic ține de cum își gestionează fiecare viața și chiar banii.

Prof. dr. D.D. : Da, dar mai este un aspect. Nu banii sunt totul în viață. Eu sunt încântat să merg la diferite congrese și să fiu tratat ca oricare altul. Niciodată nu am spus că nu sunt român. Sunt români care spun că sunt italieni. Străinii, dacă văd un rom, pe stradă, spun că e român, chiar dacă poate e din Kosovo. Dacă tu nu recunoști că ești român, ei cum să-și facă o părere bună? Trebuie să participăm la congrese, să spunem cine suntem, pentru ca europenii să vadă că și noi avem capacitatea de a crea. Dar ce te faci cu românul care se duce la o reuniune în străinătate și nu vine la ședință? Sau vine dimineața, pleacă la pauză și nu mai vine decât la cina festivă, seara. Acesta este comportamentul multor compatrioții de-ai noștri.

„Bulgarul nu pleacă, ungurul nu pleacă, dar românul pleacă” – Prof. univ. dr. Dan Dumitrașcu

R.S.: Ați întâlnit astfel de oameni?

Prof. dr. D.D. : Da, distinși universitari care sunt chemați la o întâlnire de lucru și pleacă. Bulgarul nu pleacă, ungurul nu pleacă, dar românul pleacă. I-au plătit avionul să vină la ședința de lucru și el pleacă să-i ia cizme soției. Asta e povestea. Mulți dintre noi, românii, suntem priviți ca niște oameni pe care nu te poți baza.

R.S.: Deci este și vina noastră că suntem priviți așa…

Prof. dr. D.D. : Absolut!

R.S. : Ce proiecte de viitor aveți?

Prof. dr. D.D. : Unul dintre proiecte se referă la dezvoltarea colectivului de clinică. Nu este un proiect personal, dar se referă la continuarea dezvoltării clinicii pe care o conduc și a tehnicilor de investigație pe care le practic. Pe plan personal, îmi doresc să fim sănătoși, atât eu, cât și familia.

R.S. : Ați terminat și dumneavoastră facultatea, tot aici, la Cluj-Napoca. Vă mai aduceți aminte de anii studenției?

Prof. dr. D.D. : Eu am terminat la Cluj, apoi am lucrat la București. M-am întors la Cluj să lucrez în cercetare, după care am plecat în Germania, tot în domeniul cercetării. Acum, iată-mă, tot la Cluj. Cât despre anii studenției, sigur că îmi aduc aminte. Și acum mai am colegi cu care mă văd uneori.

R.S. : Sunteți recunoscut pentru activitatea dumneavoastră în domeniul gastroenterologiei. Ce îi sfătui pe studenții care vor să urmeze această specializare?

Prof. dr. D.D. : La UMF, eu predau Semiologie, dar în prezent sunt preşedintele asociației de Gastroenterologie. Gastroenterologia este unul dintre cele mai fascinante domenii ale medicinei interne, dar trebuie să ai cunoștințe bune, să interpretezi bine și să fii serios.

Ramona Sion