HORIA

Ionuț Geană: Domnule Horia Muntenuș să deschidem interviul cu ultima remarcă din cartea dumneavoastră de vizită: Filmul CALEA EROILOR-ISTORIA UNEI CAPODOPERE, un lung metraj de aproape 4 ore, un documentar artistic la care ați muncit doi ani și jumătate. Este al doilea film al dumneavoastră pe care l-ați dedicat operei monumentale realizate de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, primul documentar intitulându-se UN ARBORE LA MIJLOC DE LUMI: CONSTANTIN BRÂNCUȘI. De asemenea ați publicat un studiu de 250 de pagini, DINCOLO DE BRÂNCUȘI dedicat cercetării și decriptării mesajelor estetice și filosofice ale sculpturii brâncușiene. Ce l-a determinat pe un artist transilvan să se apropie atât de mult de gorjeanul Constantin Brâncuși?

Horia Muntenus: Constantin Brâncuși a fost un homo universalis. Cetățean român și cetățean francez lansat pe plan mondial, de către elita culturală și financiară a Statelor Unite, având discipoli în Japonia, Germania, Franța, Italia, în întreaga lume, Constantin Brâncuși nu este doar apanajul Olteniei ci al culturii întregii umanități din secolul XX.

Când am  plecat  la drum pentru cartea mea, am fost deosebit de impresionat de eseul dedicat lui Auguste Rodin de către poetul Rainer Maria Rilke. Pot spune că acest eseu soluționează percepția psihologică perfectă a sculptorului francez. Rilke îi fusese secretar lui Rodin și avusese beneficiul unei întâlniri reale cu titanul. Eu a trebuit să mă apropii de Brâncuși doar prin intuiția pe care mi-au lăsat-o și pe care mi-au dezvoltat-o lecturile mele legate de Brâncuși și operele sale. Am plecat la drum călăuzit de brâncușiologul Constantin Zărnescu, cel care este realizatorul celebrului album filosofic: TEXTELE ȘI AFORISMELE LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI. În 1996 am fost invitat la simpozionul internațional Constantin Brâncuși care s-a desfășurat la Târgu-Jiu. Acolo, defapt, s-a declanșat marea mea pasiune pentru sculptorul român. Am fost salutat cu mare entuziasm de către regretații cercetători ai operei sale, regretații Barbu Brezianu, Ion Pogorilovschi și Dumitru Daba. Acolo m-am împrietenit cu cercetătorul britanic al operei lui Brâncuși, Jonathan Wood, acolo le-am cunoscut pe distinsele doamne Nina Stănculescu, Nadia Marcu Pandrea, Sorana Georgescu Gorjan (fiica inginerului Ștefan Georgescu Gorjan, director adjunct la 1937 al atelierelor de la Petroșani, loc în care s-a turnat coloana infinită în fontă) și tot acolo și atunci am fost îmbrățișat de către poetul Nicolae Diaconu, absolvent al Facultății de Filologie de la Cluj, organizatorul acelui simpozion  și al altor acțiuni de apărare al patrimoniului Brâncuși de la Târgu Jiu.

I.G. Cum s-a născut filmul CALEA EROILOR?

H.M. Încă din adolescență și tinerețe am fost fascinat de un foarte mare regizor al lumii, Andrei Tarkovski. M-a obsedat capodopera lui Andrei Rubliov. Acest film dedicat călugărului rus din secolul XIV, pictor de icoane și fresce bisericești, o epopee a spiritului slav din vremea Rusiei ocupată de tătari m-a zguduit într-atât de mult prin felul în care un sigur om a devenit arhetip pentru renașterea sufletului slav și pentru eliberarea de care avea nevoie. Această lecție tarkovskiană, mărturie a sensibilității extraordinare pe care numai un Dostoievski o mai realizase în scrierile sale, mi-a fost călăuză în demersul meu cinematografic.

Trebuie să spun aici că lucrasem studiind biografia și opera lui Constantin Brâncuși, am lucrat multă vreme la un scenariu de film artistic pe care să il dedic. Mă imaginam lucrând cu un regizor român sau de ce nu să-l regizez chiar eu. Știam, pare o aventură, dar așa cum spunea și Constantin Brâncuși: „pentru a vedea cât mai departe trebuie să urci cât mai sus”.

Fără îndoială că era nevoie de realizarea unui film artistic dedicat lui Constantin Brâncuși. În întâlnirile mele cu oameni de cultură, sau de afaceri, deseori discutam despre nevoia imperioasă ca în cinematografia română să avem un astfel de proiect. Întâmplarea face ca, aflându-mă la București, în vara anului 2011, în celebrul restaurant Jariștea, împreună cu un prieten, acesta să fie recunoscut și salutat de un amic care era însoțit de un tânăr domn care mi-a fost prezentat ca fiind funcționar al corpului ambasadei britanice la București. Prietenul meu m-a recomandat ca un cercetător al operei brâncușiene și realizator de filme documentare. Durata întrevederii noastre s-a prelungit. Discuțiile pe tema Brâncuși, fiind extraordinare, eu vorbind îndelung despre viziunea mea legată de un film artistic, despre spectaculara biografie a sculptorului și despre viziunile mele legate de necesitatea unui film artistic Constantin Brâncuși. Nu mult după aceea, la câteva luni apărea în presa internațională știrea că celebrul regizor britanic Peter Greenaway, un apropiat al Casei Regale va turna un film artistic dedicat vieții lui Constantin Brâncuși. M-am bucurat foarte mult aflând asta, dar, parcă m-a și întristat puțin pentru faptul  că noi românii am fi putut face acest film.

I.G. Ați fost într-un turneu prin țară prezentând filmul CALEA EROILOR…

H.M. Am prezentat filmul în cele 4 puncte cardinale ale României: Iași, Arad, Bistrița, Baia Mare, Craiova și fără îndoială la Cluj. Am avut un public de diverse profesii și de vârste. Filmul a fost extraordinar de bine apreciat, transmițând mesaje emoționale puternice. Am convingerea acum că am realizat ceea ce trebuia. Deși mi se pun piedici în difuzarea lui, sper că voi trece peste obstacole și voi învinge blocajul pe care tentaculele unei, să-i zicem “oculte” îl așează între mine și public. Această grupare care deține frânghii și poziții de putere în societatea românească actuală, este legată de evenimentele triste, dramatice, petrecute între 1996-2000, ani în care coloana a fost demantelată, fracturată, având elementele risipite pe pământ, ca o coloană vertebrală sfâșiată. Tot această grupare este responsabilă de batjocura la care este supus monumentul CALEA EROILOR în zilele noastre.

I.G. Ce înseamnă moștenirea Brâncuși pentru contemporani?

H.M. Tratamentul pe care-l suportă monumentul lui Brâncuși de la Târgu-Jiu, ca de altfel tratamentul mediocru la care sunt supuse și alte moșteniri culturale (Sarmisegetuza Regia, Bisericile din lemn ardelene, cetățile și castelele de pe teritoriul României, atâtea muzee), reflectă “atenția, grija și interesul” pe care administrațiile centrale și locale îl acordă Culturii în general și istoriei naționale. Dar aceste administrații sunt oglinzile fidele ale conștiinței noastre naționale, iar această stare de lucruri prefigurează un  viitor sumbru.

Moștenirea brâncușiană în fapt este inegalabilă, chiar dacă generațiile de astăzi nu înțeleg acest lucru. Arta lui Brâncuși este ca o Duminică a ființei, este vibrație, este surâsul primăverii, floarea verii, auriul toamnei și zăpada înțelepciunii. Cultura română nu se poate realiza, dezvolta fără acest înțeles. De aici și impasul în care se află.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.