Un grup de angajați ai Institutului de Medicină Legală Cluj – autopsieri, brancardieri și  funcționari de la registratură – au adresat recent un memoriu Serviciului Administrativ al UMF Cluj-Napoca în care se plâng de costul exagerat al unui loc de parcare în proximitatea clădirii unde aceștia își desfășoară activitatea. Astfel, medicii și personalul IML, de la Anatomia Umană și Patologică plătesc 380 de lei pentru a-și parca autoturismele proprietate personală, în incintă, pe durata unui an! Cam de cinci ori și ceva mai mult decât plătesc cetățenii Clujului pentru un loc  în parcările Primăriei! “Noi suntem niște angajați care venim zilnic, timp de 7 ore la un loc de muncă și nu înțelegem de ce conducerea UMF a luat o asemenea decizie, mai ales că salariile noastre sunt de mizerie? ” – ne-a declarat unul din semnatarii scrisorii. “Astăzi a avut loc și un incident la bariera de la intrarea la Anatomia Patologică și Umană, când unii dintre noi am forțat bariera și am intrat, iar celorlalți li s-a coborât în nas, fiind nevoiți să-și parcheze mașinile în altă parte” – a intervenit altul. Totodată, angajații IML Cluj se plâng asupra comportamentului inacceptabil al administratorului Vasile Pastor, de la UMF, care ”folosește cuvinte calomnioase și injurii (…) și față de cadrele didactice care își desfășoară activitatea în clădirea de la Anatomie”.

Șeful serviciului administrativ din cadrul UMF Cluj-Napoca, ec. Liviu Lazea afirmă că știe de situația conflictuală între angajații de la IML și Pastor și pentru a stinge acest conflict avea de gând să faciliteze o mediere – însă nu a găsit deocamdată timpul necesar. Declară Lazea:”E spațiul universității și cei ce parchează acolo nu aparțin UMF-ului, sunt angajați la Medicina Legală și Anatomia Umană și Patologică și atunci Consiliul de Administrație al UMF a decis prin Hotărârea nr.23/octombrie 2013 acest lucru. Și vă informez că situația este identică și pentru studenții și medicii rezidenți din Complexul Hașdeu. Iar costul de 380 de lei pe ani conține și TVA-ul de 80 de lei, pe care ANAF ne-a obligat să-l percepem, ca să fim în legalitate.”  Referitor la situația conflictuală iscată între Pastor și angajații IML Cluj acesta afirmă că în cazul în care nu va reuși să facă pace între părți și va descoperi vreo vinovăție în atitudinea acestuia, atunci va lua măsuri împotriva angajatului UMF.

economist Liviu Lazea
economist Liviu Lazea

Convocat de urgență la biroul șefului serviciului administrativ, Vasile Pastor se declară vinovat doar de faptul că a ținut să fie pusă în aplicare hotărârea Consiliului de Administrație al UMF: “Am înștiințat pe toată lumea, în fața domnului director Vartic – și anume că nu mai au permisiunea de a intra în parcare până nu achită contravaloarea taxei de parcare. Iar limbajul licențios de care vorbesc ei a fost cu șapte ani în urmă, când am avut o dispută verbală mai aprinsă după ce i-am surprins în mai multe rânduri fumând în subsolul clădirii. ”

Vasile Pastor
Vasile Pastor

Șeful serviciului administrativ al UMF arată, la final, că de la data de 1 martie cei ce vor achita contravaloarea taxei de parcare vor putea beneficia de locuri, iar în cazul în care cei șase angajți ai IML nu vor face acest lucru, ele vor fi atribuite altor plătitori din zona Spitalului Județean. Și ar mai exista o soluție. Aceea ca reprezentanții IML să facă o adresă oficială către conducerea Universității prin care să ceară diminuarea taxei sau, pur și simplu, anularea ei.