Președintele PSD, Marcel Ciolacu, împreună cu fostul premier al României, Mihai Tudose, au fost surprinși în in interiorul unui restaurant la o masă. Cei doi erau împreună cu alte aproximativ 8 persoane. În acest mod, ei încălcau toate normele de distanțare socială. Reamintim că, potrivit legii, la masă puteau sta doar 6 persoane, în cazul în care acestea nu fac parte din aceeași familie.
Un martor îl contrazice
„Inițial întâlnirea a avut loc la una din mesele de pe terasă. Mihai Tudose a venit al treilea sau al patrulea și au stat afară o perioadă și abia după-aia au intrat cu toții înăuntru. Deci, în momentul în care au fost în jur de 10 persoane afară s-au mutat înauntru, au stat cel puțin o oră, cât am mai stat eu pe terasă. Șeful locației îi însoțea, inițial la masa de afară și apoi a intrat cu dânșii. După ce și-au dat seama că au fost pozați, au tras draperiile, au încuiat ușa restaurantului, au stins lumini și ne-am simțiti ostilizați”, a declarat martorul ocular, conform DIGI24.
Adaugati comentarii