Sunteti aici:AdministrativSummitul Consiliului European la Sibiu

Summitul Consiliului European la Sibiu

Publicat in data

Președintele României salută propunerea Președintelui Comisiei Europene privind organizarea Summitului Consiliului European la Sibiu

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, apreciază în mod deosebit mesajul de unitate a Uniunii Europene și de consolidare a proiectului european transmis astăzi de către Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, în discursul susținut în fața Parlamentului European. Viziunea Comisiei Europene este aceea a unei Uniuni mai puternice, în deplină concordanță cu poziția exprimată în mod repetat de către Președintele României.

Țara noastră rămâne un partener profund atașat ideii europene și pe deplin implicat în eforturile de avansare a integrării, într-o formulă de unitate și coeziune, fără fragmentări în rândul statelor membre. Este angajamentul ferm al țării noastre de a contribui la consolidarea proiectului european, ca obiectiv strategic.

Președintele Klaus Iohannis salută propunerea Președintelui Jean-Claude Juncker de organizare a unei reuniuni a Consiliului European la Sibiu, în data de 30 martie 2019, pe perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului UE, summit care va viza chestiuni strategice privind viitorul Uniunii Europene. În timpul mandatului său la conducerea Consiliului Uniunii Europene, România va continua să acționeze ferm ca un partener activ, cu o abordare constructivă, unitară și pro-europeană în ceea ce privește măsurile care vor fi adoptate și care vizează viitorul Uniunii Europene.

Președintele României apreciază, totodată, reiterarea sprijinului Comisiei Europene pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis salută propunerea Președintelui Jean-Claude Juncker referitoare la crearea unui instrument de sprijin pentru țările membre ale Uniunii care aderă la Zona Euro. În acest fel, țara noastră va putea beneficia de o importantă susținere în atingerea obiectivului strategic de adoptarea a monedei unice.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...